x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Copii răpiți de propriul lor tată au fost găsiți

Copii răpiți de propriul lor tată au fost găsiți

06 Mar 2018   •   13:28
Copii răpiți de propriul lor tată au fost găsiți

Cei doi copii care ar fi fost răpiți, luni, de tatăl lor, au fost găsiți, anunță Poliția Română. Minorii au 8 și 10 ani, aceștia fiind luați de pe stradă de bărbatul care pierduse custodia și dreptul de vizită în urma unei sentințe judecătorești.

Minorii și tatăl lor au fost găsiți în zona Amabasadei Greciei din București. Aceștia sunt la Secția 8, de unde vor fi preluați de IPJ Prahova.

Polițiștii au fost sesizați de către o femeie din Vărbilău, mama a doi copii de 8 și 10 ani, despre faptul că minorii au plecat împreună cu tatăl lor fără a mai reveni acasă.

“Polițiștii au demarat imediat căutarile, copiii fiind dați în urmărire și în consemn la frontieră”, arată Poliția Prahova.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Prahova, Raluca Brezeanu, a declarat că tatăl este cetățean grec, iar în acest caz a fost deschis un dosar penal pentru lipsire de libertate și nerespectarea unei hotărâri judecătorești, deoarece mamei i-au fost încredințați copiii prin hotărârea unei instanțe.

Potrivit polițiștilor, o vecină a luat copiii de la școală, iar pe stradă s-au întâlnit cu tatăl, cetățean grec. Acesta nu i-a mai dus acasă pe cei mici.

Surse judiciare spun că din declarația mamei copiilor reiese că bărbatul ar avea antecedente penale în Grecia, fiind condamnat pentru trafic de stupefiante.

Potrivit informațiilor furnizate de femeie, în perioada 2008-2013 aceasta a locuit, împreuna cu minorii, în Grecia, ulterior venind în România.

În 2014, situația din prezent s-ar fi repetat, tatăl luând minorii din România și ducându-i în Grecia. Mama acestora a alertat autoritățile, a mers să își ia copiii, iar în 2016 a obținut, definitiv, custodia exclusivă, tatăl neavând dreptul a de îi vizita.

În octombrie 2017 acesta a revenit în România.

Sursa: reporterntv.ro

×