x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Nicolicea despre decizia CCR în cazul Kovesi: Deciziile Curţii - obligatorii, inclusiv pentru preşedinte

Nicolicea despre decizia CCR în cazul Kovesi: Deciziile Curţii - obligatorii, inclusiv pentru preşedinte

30 Mai 2018   •   15:49
Nicolicea despre decizia CCR în cazul Kovesi: Deciziile Curţii - obligatorii, inclusiv pentru preşedinte
Sursa foto: Foto: Lucian Alecu

Preşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, Eugen Nicolicea, a declarat miercuri, referindu-se la decizia CCR privind existenţa unui conflict între Guvern şi şeful statului legat de revocarea procurorului-şef al DNA, că deciziile Curţii sunt obligatorii pentru toată lumea, inclusiv pentru preşedinte. 

"Curtea a admis existenţa acestui conflict, dar nu ne-a precizat nimic cu privire la modalitatea de soluţionare a conflictului. Nici în sensul pe care l-am spus, nici în sens contrar. Curtea, când va publica motivaţia, acolo vom găsi şi dezlegarea conflictului, pentru că CCR nu doar constată existenţa unui conflict, ci dă şi soluţia de rezolvare a acestuia", a spus Nicolicea. 

Întrebat în legătură cu soluţiile care ar putea fi prevăzute în motivarea deciziei, el a răspuns: "De la obligaţia de a emite decretul de revocare până la refacerea motivării". 

"Ştiţi că domnul preşedinte a avut o motivare bazată pe oportunitate, ceea ce nu cred că era de acceptat, reluarea procedurii, dar părerile noastre nu contează, contează la final ceea ce va scrie CCR negru pe alb", a adăugat Nicolicea. 

"Când se va emite şi decizia, atunci ea va fi obligatorie pentru toată lumea şi aproape nu mai contează ce părere mai dăm noi", a subliniat el. 

Deputatul a menţionat că "în Constituţie se spune foarte clar că deciziile Curţii sunt obligatorii pentru toată lumea, inclusiv pentru preşedinte". 

Miercuri, Curtea Constituţională a constatat că există conflict între puteri în cazul respingerii revocării din funcţie a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi. 

Preşedintele CCR, Valer Dorneanu, a anunţat că plenul Curţii, cu majoritate de voturi, a admis sesizarea premierului cu privire la acel conflict de competenţă, constatându-se conflict între ministrul Justiţiei şi preşedinte determinat de refuzul şefului statului de a da curs cererii de revocare a şefei DNA. 

Conform unor surse judiciare, judecătorii CCR au stabilit, în dispozitivul deciziei prin care au constatat conflict între puteri, că preşedintele urmează să emită decretul de revocare a procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. AGERPRES

×