x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Pedeapsa lui Gheorghe Ştefan în dosarul Microsoft, redusă aproape la jumătate după denunţurile făcute la DNA

Pedeapsa lui Gheorghe Ştefan în dosarul Microsoft, redusă aproape la jumătate după denunţurile făcute la DNA

26 Iun 2017   •   23:00
Pedeapsa lui Gheorghe Ştefan în dosarul Microsoft, redusă aproape la jumătate după denunţurile făcute la DNA

Pedeapsa de şase ani de închisoare pe care fostul primar al oraşului Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan a primit-o în dosarul Microsoft a fost redusă aproape la jumătate, luni, de Curtea de Apel Ploieşti printr-o decizie definitivă. 

Potrivit portalului instanţelor de judecată, magistraţii Curţii de Apel Ploieşti au admis o contestaţie formulată de Gheorghe Ştefan împotriva unei decizii a Tribunalului Dâmboviţa care a respins contestaţia la executare formulată de acesta cu privire la pedeapsa de şase ani de detenţie pe care a primit-o în dosarul Microsoft. 

Instanţa a constatat că sunt incidente dispoziţiile articolului 19 din Legea 692/2002 (care prevăd posibilitatea de reducere a pedepsei ca urmare a cooperării în calitate de martor pentru alte cauze asemănătoare - n.r.) şi a redus de la şase ani la trei ani şi şase luni închisoare pedeapsa principală aplicată condamnatului prin decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în dosarul Microsoft în data de 3 octombrie 2016. 

Surse judiciare au declarat, pentru AGERPRES, că decizia instanţei de reducere a pedepsei aplicate lui Gheorghe Ştefan a fost luată în urma denunţurilor făcute de acesta la DNA, fiind aplicabile în cauză dispoziţiile articolului 19 din Legea 692/2002. 

Decizia pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti este definitivă. AGERPRES

×