x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Șeful Poliției Mizil, reținut de DIICOT Ploiești

Șeful Poliției Mizil, reținut de DIICOT Ploiești

08 Sep 2016   •   08:24
Șeful Poliției Mizil, reținut de DIICOT Ploiești

Șeful Poliției orașului prahovean Mizil, Marius Rotaru, a fost reținut, joi dimineață, de procurorii DIICOT Ploiești după mai multe ore de audieri, fiind scos încătușat din sediul Parchetului, surse apropiate anchetei spunând că el este acuzat de abuz în serviciu și favorizarea infractorului.

Potrivit surselor citate, Marius Rotaru ar fi protejat o rețea de proxeneți din Mizil care exploata inclusiv minore.

Astfel, unele dintre minore ar fi depus plângeri la Poliția Mizil în care arătau că sunt exploatate sexual, însă reclamațiile acestora nu ar fi fost soluționate de structura condusă de Rotaru, au precizat surse apropiate anchetei.

×