Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Revista Pro Lege, editată sub egida Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, concentrează conținutul numărului recent apărut unei teme stringente în realitatea juridică românească: agresiunile asupra minorilor. Editorialul revistei, în nr. 2/2020, semnat de Cătălin-Andrei Popescu, procuror-șef adjunct de secție din PÎCCJ, are titlul care invită la reflecție și dezbatere: „Protecția victimei. O radiografie neromanțată. Nevoia unui plan de redresare”. Redăm câteva pasaje din acest articol care pune accentul pe nevoia de reformă interioară a sistemului judiciar.
„Pentru cine acordă atenția cuvenită, este cvasiprezent un sentiment de inadecvare în poziționarea anchetatorului față de victimă. Pe ultimele locuri într-un clasament al intereselor organului judiciar s-ar afla dorința sa de a fi specializat în a interoga victima. Foarte puțini manageri din Parchete identifică formarea profesională a procurorilor în lucrul cu victimele, cu minorii abuzați, cu persoanele cu dizabilități printre prioritățile mandatului funcției de conducere”, scrie autorul. „Trebuie să înțelegem în adevărata sa cheie rolul social al justiției și, în mod particular, rolul procurorilor(...). Așadar, este obligatoriu să avem perspectiva asupra faptului că în centrul sistemelor de justiție stă justițiabilul și nu magistratul”. Din această perspectivă, autorul propune o analiză critică a propriei activități a sistemului, ceea ce „permite organelor judiciare să adopte o viziune obiectivă asupra muncii lor, și, în final, le va ajuta să performeze”. Iată care ar fi una din aceste evaluări critice:
„Sistemul judiciar românesc poate fi considerat ca un sistem închis, autosuficient, care nu își propune sau imaginează că ar putea să primească feedback de la justițiabili și nici nu acceptă critici din exterior. Cvasitotalitatea inițiativelor din interior care au urmărit modernizarea au avut în vedere, de regulă, propriul statut, atribuțiile sau condițiile de muncă și doar marginal îmbunătățirea modului de interacțiune cu părțile sau publicul. Sistemul judiciar românesc nu concepe să colaboreze cu societatea civilă, nu se inspiră decât rareori din inițiativele și criticile acesteia și nici nu își propune să-și armonizeze agenda”. Dacă redăm și motto-ul editorialului citat, înțelegem ruptura dintre magistrat și victimă, situație care impune pentru sistemul judiciar un plan de redresare. „Victima unei infracțiuni de viol a fost întrebată de judecător dacă a încercat să-și apropie picioarele!”.
