x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport România încheie Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Rimini cu locul 4 la senioare

România încheie Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Rimini cu locul 4 la senioare

de Redacția Jurnalul    |    06 Mai 2024   •   13:20
România încheie Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Rimini cu locul 4 la senioare

România încheie Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Rimini cu locul 4 la senioare și 8 la junioare, în finalele pe echipe.

Potrivit Agenției Naționale pentru Sport, Echipa de senioare formată din Sabrina Maneca Voinea (dublu medaliată cu argint în finalele la sol și bârnă), Ana Maria Bărbosu (locul 4 la sărituri), Amalia Ghigoarță și Lilia Cosman (locul 4 la bârnă) a evoluat pentru medalia de bronz până la ultima rotație, însă aceasta a revenit în cele din urmă medaliatelor mondiale din 2023, reprezentantele Franței, iar România s-a clasat pe locul 4, cu 156.397 puncte.

Foarte tânăra echipă feminină de gimnastică s-a calificat anul trecut, pentru prima dată în ultimii 12 ani, la ediția de la Paris a Jocurilor Olimpice.

Junioarele Anamaria Mihăescu, Alexia Blănaru, Neli Papana, Ariana Cotu și Adelina Ionescu au terminat competiția pe echipe pe locul al 8-lea, cu 142.063 puncte, iar în finalele pe aparate, Anamaria Mihăescu s-a clasat pe locul 8 la sărituri cu 12.566 (12.800/12.333) și pe locul 6 la bârnă (11.566), în timp ce Alexia Blănaru a ocupat locul 8 la bârnă (10.566).

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: gimnastica artistica romania