x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Alertă în Prahova! Un bătrân a fost atacat de urs la Valea Doftanei

Alertă în Prahova! Un bătrân a fost atacat de urs la Valea Doftanei

14 Noi 2017   •   14:41
Alertă în Prahova! Un bătrân a fost atacat de urs la Valea Doftanei

Un bărbat de 91 de ani a fost atacat, marţi, de un urs la Valea Doftanei, victima care prezenta multiple plăgi fiind dusă de urgenţă la spital de un echipaj de ambulanţă. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova, George Duţă, victima a fost atacată de animal în curtea locuinţei sale, aflată în apropierea pădurii. 

Bătrânul a suferit multiple plăgi în regiunea abdominală şi la femurul drept. Bărbatul a fost preluat de ambulanţă şi dus la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, urmând a fi transferat la Secţia de Boli Infecţioase. 

Conform datelor furnizate de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Prahova, persoana în cauză s-a deplasat spre o grădină aflată în imediata apropiere a pădurii pentru a verifica starea gardului, alegând ca traseu o potecă unde a surprins un urs care l-a atacat, bătrânul susţinând că, în acel moment, a lovit animalul cu un topor. 

La faţa locului au fost depistate atât urme mari, cât şi urme mai mici de urs, astfel că este posibil ca bărbatul să fi surprins o ursoaică cu pui, iar acesta să fie motivul atacului, informează sursa citată. 

În cursul acestui an, mai multe persoane, în special ciobani, au fost atacate de urşi, iar animalele au provocat pagube materiale după ce au intrat în gospodăriile oamenilor, omorând zeci de animale. 

De asemenea, jandarmii au avut zeci de intervenţii pentru îndepărtarea urşilor care au coborât în zonele locuite ale unor localităţi precum Buşteni, Comarnic, Breaza şi Vălenii de Munte. 

În data de 3 noiembrie, câteva zeci de crescători de animale din Comarnic şi din localităţile învecinate au participat la un protest organizat pe DN1, în Comarnic, aceştia trăgând un semnal de alarmă faţă de atacurile repetate ale animalelor sălbatice. 

Potrivit autorităţilor locale, din luna iulie şi până în prezent, pe raza localităţii Comarnic au fost făcute 19 sesizări cu privire la atacuri ale urşilor, care au provocat pagube materiale, au atacat şi rănit un bărbat şi au omorât zeci de animale. AGERPRES

×