x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Constanța - Un șofer vitezoman s-a încolăcit cu mașina în jurul unui stâlp

Constanța - Un șofer vitezoman s-a încolăcit cu mașina în jurul unui stâlp

19 Iun 2017   •   11:31
Constanța - Un șofer vitezoman s-a încolăcit cu mașina în jurul unui stâlp
Sursa foto: Foto: ISU Dobrogea

Un grav accident a avut loc noaptea trecută pe o stradă din Constanța din cauza imprudenței unui șofer.

Un tânăr în vârstă de 28 de ani, aflat la volanul unui Volkswagen a pierdut controlul volanului, cel mai probabil din cauza vitezei, iar mașina s-a răsturnat și s-a încolăcit de un stâlp de iluminat.

Șoferii care se aflau în zonă în momentul producerii accidentului au sunat imediat la numărul unic de urgență 112. La fața locului s-au deplasat pompierii echipajului pentru descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, precum și o autospecială SMURD.

Pompierii s-au chinuit minute în șir pentru a-l scoate pe șoferul de 28 de ani dintre fiarele contorsionate ale Volkswagen-ului încolăcit pe stâlp.

După ce a fost scos, șoferul a fost preluat de medici și transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Polițiștii Serviciului Rutier au deschis o anchetă pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Sursa: reporterntv.ro

 

×