x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator BIAS 2017 - un mix de acrobaţii cu elicopterul, aeronave militare şi avioane istorice (GALERIE FOTO)

BIAS 2017 - un mix de acrobaţii cu elicopterul, aeronave militare şi avioane istorice (GALERIE FOTO)

22 Iul 2017   •   22:34
BIAS 2017 - un mix de acrobaţii cu elicopterul, aeronave militare şi avioane istorice (GALERIE FOTO)
Sursa foto: Victor Stroe

Cel mai mare show aerian din România - Bucharest International Air Show (BIAS) le-a oferit sâmbătă un spectacol total pasionaţilor de aviaţie, acrobaţiile cu elicopterul îmbinându-se cu zborurile în formaţie şi acţiunile pentru desant aerian.

Cea de-a noua ediţie a acestui eveniment aviatic se desfăşoară sâmbătă, la Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu, atrăgând un public numeros chiar de la deschidere. Tineri şi vârstnici deopotrivă, bunici cu nepoţi, familii cu copii au venit să vadă evoluţia celor peste 200 de piloţi şi paraşutişti.

"Mitingul aviatic de astăzi este cel mai mare care s-a organizat în România. Pe parcursul zilei vom vedea peste 100 de piloţi, peste 100 de avioane, vom vedea paraşutişti, avioane de vânătoare, avioane de luptă, dar şi avioane de transport, pentru că la această ediţie participă şi TAROM. În plus, pentru că în fiecare an ne străduim să aducem pentru public elemente care au lipsit în anii trecuţi, avem astăzi participare militară din zece ţări, cinci avioane istorice şi, în premieră, acrobaţie cu un elicopterul pilotat de Valer Novac", a declarat pentru AGERPRES Valentin Iordache, directorul Direcţia Relaţii Externe din cadrul Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.

Despre momentele speciale pregătite pentru public a vorbit şi Călin Ştefan Pop, căpitan comandor la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii.

Click pe imagine pentru a vedea intreaga GALERIE FOTO 


"Pentru astăzi, Forţele Aeriene au pregătit două momente speciale care implică aeronava MiG 21 LanceR - primul va fi simularea unei situaţii de poliţie aeriană iar al doilea va fi o evoluţie solo", a declarat pentru AGERPRES Călin Pop.

Acesta a povestit ce senzaţii simte un pilot la manşa unui MiG 21 LanceR, dar şi câte ore de muncă sunt necesare pentru a pilota o astfel de aeronavă.

"Pasiunea pentru pilotaj apare din copilărie şi este urmată de foarte multă muncă, antrenament, o viaţă sportivă şi multă carte. (...) Altfel, sunt nişte senzaţii care nu prea pot fi descrise. Aici, la sol, nu avem aceste senzaţii", a mai spus Călin Pop.

Pentru că evenimentul din acest an a fost dedicat intrării în dotarea Forţelor Aeriene Române a aeronavelor F-16 Fighting Falcon, spectatorii au putut urmări evoluţia acestor avioane chiar şi din flote străine, cum ar fi cea a Turciei.

Forţele aeriene ale Poloniei au evoluat, în premieră, cu MiG 29 Fulcrum şi F-16 Fighting Falcon.

De asemenea, forţele aeriene ale Ungariei au făcut demonstraţii cu Saab Jas 39 Gripen, în timp ce SUA a participat cu un F-15 "Eagle".

Spectacolul, dar şi expoziţia statică s-au dovedit deosebit de atractive pentru pasionaţii de aviaţie. Mare admirator al aparatelor de zbor, George, în vârstă de 41 de ani, a venit la BIAS 2017 însoţit de fetiţa lui, Ioana, în vârstă de 10 ani. "Am fost şi anul trecu şi, pentru că Ioana a fost impresionată, am decis să venim şi în acest an. Ioanei îi plac elicopterele mai mult decât avioanele", a spus George.

Intrarea publicului la BIAS este liberă, accesul realizându-se prin Romaero. Organizatorii evenimentului sunt Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, Aeroclubul României, Forţele Aeriene Române, ROMATSA, ROMAERO şi Clubul Sportiv AIBO, sub patronajul Ministerului Transporturilor, Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Economiei. www.agerpres.ro

×