Bogdan Popovici, literatură de celulă: Ghid pentru reeducarea unui Prim Ministru - Profilaxia viitorului

Bogdan Popovici, condamnat la ani grei de puşcărie în dosarul "Trofeul Calităţii", o victimă colaterală a războiului comandat de Traian Băsescu împotriva adversarului său politic Adrian Năstase, se eliberează prin scris. Ne-a încredinţat spre difuzare literatura sa de celulă.
________________________________

“E strâmtă celula, dar nu-i oare mai strâmtă lumea liberă?”
Aleksandr Soljeniţîn

Greu al naibii domnule. Timpurile s-au complicat năpraznic. Politica era o curvă şi acum se revirginează văzând cu ochii. Din cauză de puritate legile atârnă bete între chichiţe şi cheiţe. Mai avem un singur hop. Greu de tot cu Adrian Năstase. Nu se lasă reeducat, încăpăţânatul care este, nici după două condamnări. Dar şi suprafemeia-procuror de la DNA spirt, nu alta: când îl anunţa tribunalul că îl eliberează condiţiont pentru foarte bună purtare în puşcărie, suprafemeia i-a aplicat evolventa. A scos limbajul de miere rămas de la Stalin, tătucul nostru al tuturor, pupa-i-ar tălpile lui, şi l-a aruncat pe limbaj peste popor: “Nu-l eliberăm pentru că nu avem siguranţa unei purtări fără pată pe viitor. “ Pe scurt: nu-i reeducat. Au crăpat becurile toate, într-un glas, de la atâta lumină de gândire.

Comisia de la penitenciar care-l propusese la “liberare condiţionată”, toţi ăia vreo şase-şapte oameni de meserie, care-l urmăreau la vedere douăzeci şi patru de ore pe zi pe uscat, pe sub pământ, în apă sau în văzduh, când au văzut la televizorul care reeducă tot poporul cum a amendat suprafemeia DNA recomandarea lor, au rămas trăzniţi. Stană de piatră pe loc au rămas. Şi noi ceilalţi peste două mii de observatori executivi din puşcărie, deţinuţi, ofiţeri, gardieni, educatori, psihologi, şoferi, doctori şi bucătărese care îl urmăream fiecare după posibilităţi, direct şi indirect, dar cu maximă râvnă şi dăruire adevărată, să crape inima în noi şi alta nu. N-avem nivel!

Cei şase-şapte, cu judecătorul de drepturi şi libertăţi în frunte, cu directorul puşcăriei, cu psihologul şef, educatorul şef, directorul de programe, omul de la contrainformaţii, pază şi protecţie priveau rătăciţi printre pulane, lanţuri şi cătuşe. Tot universul lor se răsturnase: şi-au dat seama că nu l-au urmărit îndeajuns doar douăzecişipatru de ore pe zi pe Adrian Năstase, fost şi periculos profesor universitar doctor pe deasupra, al cărui comportament deviant îl făcea să lupte fără regret împotriva statului nou curat ca o lacrimă, construit pentru posteritatea omenirii de Mult Prea Înalt Cinstitul Băs-Escu Traian I-ul şi Ultimul şi celesta sa oaste de supraoameni.

Toţi au fost străfulgeraţi de noul adevăr: Purtarea lui Adrian Năstase în puşcărie fusese prea bună ca să nu fie rea. Nu tu înjurături cu “ţigani împuţiti”, nu tu ţipete cu “nu e bine dom’ ofiţer”, nu tu măcar o lacrimă de căinţă, citit în fiecare zi saci de cărţi, cursuri şi prelegeri în faţa puşcăriaşilor cu gura căscată, scris cărţi cu pixul, scris lucrări ştiinţifice cu stiloul. Şi politicos, enervant de politicos cu toată lumea, plus că pregătirea internaţională de prim-ministru l-a ajutat: a refuzat categoric să atingă tehnica, nu tu un telefon mobil, nu tu o tabletă, doar un televizor; a vrut să fie popular şi s-a dat bătut alături de sistem. Cât despre recunoaşterea faptelor, nu suflă nici pâs.

Să nu-ţi dai seama că toate astea sunt dovezi clare că nu se reeducă şi nu devine un om nou? Tuturor celor şase-şapte din comisia de evaluare de la penitenciar, care se lăsaseră păcăliţi, le venea să se aresteze singuri preventiv şi definitiv şi să se taie cu capace de conserve ruginite pe faţă, pe piept, pe braţe, cum se taie puşcăriaşii tulburaţi de supraaglomerare, pe care până la această năpraznică revelaţie ei încercaseră să-i oprească. Începeau să înţeleagă oamenii de meserie, târziu însă, că de acum trebuie să evalueze exact pe dos, să judece invers. Şi să intensifice spionajul periculosului profesor universitar, clar neperformant tehnologic, un biet doctor în drept, nici măcar chirurg, la patruzeci de ore pe zi, continuu.

Adrian Năstase, cât e el de fost prim-ministru performant, care a făcut statului bine, mă rog, şi ce-o mai fi făcut el, mă rog, bine, ministru de externe, chiar şi preşedinte la Deputaţi, poftim, şi preşedinte de partid mare, şi cât se poartă el, mă rog, de exemplar în puşcărie… ce mare chestie?

Mai scapă el? Oricum l-au aşezat în sertarul cel mai de sus:”Simbolul corupţiei neamului românesc de la origini până în prezent”. Hă-hă-hă, zice Mult Prea Înalt Cinstitul Băs-Escu, nu mai e nici un fraier să atingă vreodată sertarul în care l-am pus! Orice ar scrie pe celelalte sertare, nu se mai pune. Hă-hă-hă!

Eu mi-am luat lecţia. Ce pun eu bază pe comisia asta din penitenciar? Ce ştiu ăştia despre reeducarea mea? Sanchi, mă evaluează ei la comportament şi mă propun pentru eliberare condiţionată că m-au urmărit doar douăzecişicinci de ore pe zi! Hai măă! păi au strâns ei dovezi despre siguranţa conduitei mele ireproşabile pe viitor? Suprafemeia a grăit negru pe alb! Orice om liber se va purta fără pată pe viitor. Prin ziduri ţi se vede sufletul dacă-i curat. Noul adevăr cântă în sufletele noastre: eliberarea condiţionată a celor arestaţi, chiar şi din greşeală, înseamnă reeducare fericită în puşcărie pe viaţă. Până la atingerea siguranţei unei purtări fără pată pe viitor. Vor ieşi toţi virgini.

E clar! Eu merg cu DNA-ul. Şi ce dovadă mai bună decât să-l demasc prin denunţuri repetate pe Adrian Năstase în comportamentul lui fără dovezi temeinice de îndreptare. N-au fost probe de nici un fel când ne-au băgat la puşcărie pe ăştia din “Trofeul Calităţii”, doar n-o să rămânem fără probe şi la ieşire. La puşcărie tre’ să bagi strategie şi prietenie cu DNA-ul. Dacă nu mă reeduc nici acum printr-un spionaj, un denunţ dintr-o inimă curată, o lacrimă la nevoie, atunci când?

Îmi dau drumul. Mă reeduc ceva teribil!
Bogdan Popovici
http://bogdanpopovici.com/
_______________________

Va urma:
Partea a II-a: Măiestrii de spionaj