x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanți Hezbollah

Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanți Hezbollah

de Redacția Jurnalul    |    20 Sep 2024   •   22:00
Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanți Hezbollah
Sursa foto: Hepta/Investigație în Israel după ce militarii săi au fost filmați aruncând cadavre de pe acoperiș

Armata israeliană IDF a confirmat uciderea lui Ibrahim Aqil, șeful departamentului de operațiuni al Hezbollah. De asemenea, israelienii susțin că au omorât în aceeași lovitură 10 comandanți ai grupării libaneze. Atacul a avut loc vineri în Beirut.

Armata israeliană a anunțat că l-a ucis pe comandantul Hezbollah, Ibrahim Aqil, potrivit Sky News.

„IDF l-a eliminat pe Ibrahim Aqil, șeful sistemului de operațiuni al Hezbollah și actualul comandant al Forței Radwan și liderul planului Hezbollah de a ocupa Galileea”, a transmis armata prin intermediul unui comunicat.

Aproximativ 10 comandanți importanți ai Hezbollah au fost uciși împreună cu Aqil, mai susțin cei de la IDF

Ibrahim Aqil era căutat de 40 de ani de americani pentru atacul asupra unei ambasade SUA. De altfel, americanii oferă o recompensă de 7 milioane de dolari pentru Aqil.

Investigație în Israel după ce militarii săi au fost filmați aruncând cadavre de pe acoperiș

Autoritățile din Israel au început o investigație după ce militarii au fost filmați aruncând cadavrele a trei palestinieni. Incidentul a avut loc în Cisiordania. Israelienii spun că este un incident grav, în timp ce palestinienii îl descriu drept o crimă.

Armata israeliană a lansat o investigație după ce soldații săi au fost filmați aruncând cadavrele a trei palestinieni morți de pe un acoperiș în timpul unui raid în Cisiordania. Incidentul a avut loc joi, în orașul Qabatiya, lângă Jenin, și a stârnit numeroase comentarii și acuzații.

Reprezentanții Forțelor de Apărare a Israelului (IDF) au declarat vineri că a fost „un incident grav” care nu este „conform” cu valorile armatei și cu ceea ce se aștepta de la forțele armate, potrivit BBC. În replică, ministerul palestinian al Afacerilor Externe din Cisiordania a comentat incidentul pe X, catalogându-l drept o „crimă” care a scos la iveală „brutalitatea” armatei israeliene.

Conform dreptului internațional, militarii sunt obligați să se asigure că toate cadavrele, inclusiv cele ale luptătorilor inamici, sunt tratate cu respect.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×