Deschizi televizorul, ştire de la Voineasa. Verifici mail-ul, întrebări despre Voineasa. Intri pe Facebook, poze de la Voineasa. Primeşti sms-uri, aproape toate despre Voineasa. N-am auzit colinde cât am auzit Voineasa, acolo unde a fost atât de multă lume în ultimele zile încât ai impresia că s-a deschis un mall pentru schi şi snowboarding şi nu un domeniu schiabil dotat cu zăpadă artificială, parcare, telegondolă cu staţie intermediară, telescaun şi două teleschiuri.
Iubitorii sporturilor de iarnă s-au adunat în număr neaşteptat de mare – lucru recunoscut şi de către administratorul ski resort-ului din judeţul Vâlcea – pentru că autorităţile locale au decis ca transportul pe cablu să fie gratis până la 31 ianuarie 2013. O asemenea pomană - promoţie, pentru cei care cred în marketing - nu s-a mai întâlnit niciodată în turismul montan românesc, astfel că hunedorenii, bucureştenii, ploieştenii, toţi oltenii, sibienii, clujenii sau piteştenii s-au adunat pe malul Lacului Vidra.
Urmăreşte cum se schiază la munte pe webcam jurnalul.ro - LIVE video
Dacă la Voineasa au fost în fiecare zi cam 3.000 de turişti, în restul staţiunilor montane, mai ales în cele de pe Valea Prahovei şi în Poiana Braşov, schiorii nu s-au mai înghesuit în număr atât de mare ca în anii anteriori. A fost atât de puţină lume încât aveai impresia că are loc revizia tehnică ce se ţine, de obicei, într-o zi de luni. Acest lucru i-a pus pe gânduri atât de administratorii instalaţiilor de transport pe cablu, cât şi pe hotelieri. Deocamdată, oamenii care lucrează în domeniu au păreri împărţite cu privire la cauzele care au dus la o lipsă de interes a turiştilor pentru pârtiile de schi ce se bucurau până acum de un succes nebun. Transportul pe cablu gratuit de la Voineasa, criza financiară prin care trece întreaga ţară şi Crăciunul într-o zi de marţi sunt motivele pentru care teleferiştii cred că încasările din prima parte a vacanţei de iarnă au fost mai slabe cu cel puţin 50% faţă de sezonul trecut.
Nelu Popa, administratorul domeniului schiabil de la Văliug – Caraş Severin, recunoaşte că nu se aştepta ca pârtiile de care se ocupă să fie mai mult goale. “Faţă de anul trecut, încasările sunt la jumătate. Crăciunul a picat într-o zi de marţi, iar sejururile au început de pe 23 sau de pe 24. În plus, oamenii stau acasă de Crăciun, aşa e tradiţia, şi vin la munte pentru Revelion. Dacă încasările se vor păstra la fel de scăzute şi după 28-29 decembrie, atunci înseamnă că avem probleme. Eu m-am uitat la imaginile transmise de camerele web şi am văzut că peste tot este pustiu. Nici măcar seara, la nocturnă, nu mai vine lumea să schieze”, este de părere afaceristul care a pus pe picioare una dintre cele mai cochete staţiuni montane de la noi din ţară.
În Maramureş încasările sunt sub aşteptări. La Cavnic, Cristi Costin administrează pârtia Icoana. “La noi sunt mai multe cauze pentru care nu vin foarte mulţi turişti. În primul rând, este drumul foarte prost. Schiorii din Baia Mare se duc la {uior, că e mai aproape şi nu îşi strică maşinile. Apoi, mai este şi concurenţa cu Bukovel – Ucraina, staţiune aflată la 100 de kilometri de Sighetu Marmaţiei. Acolo este un adevărat Paradis al schiorilor. Au 14 telescaune de capacitate mare şi preţuri promoţionale de fiecare dată. Pe lângă toate acestea, ne-a mai afectat şi Voineasa. La noi în parcare nu a fost nici o maşină cu numere de Cluj în această perioadă. E clar că oamenii s-au dus la Voineasa, unde a fost gratis. Ceea ce s-a întâmplat acolo nu este normal. Au făcut o staţiune de zeci de milioane de euro pe fonduri publice doar ca să schieze unii gratis. Când îşi mai recuperează statul român banii? E bătaie de joc faţă de noi, plătitorii de taxe şi impozite. Eu sunt membru în Asociaţia Naţională a Transportatorilor pe Cablu din România. Am stat de vorbă cu colegii mei şi am decis să reclamăm acest caz la Oficiul Concurenţei”, a anunţat Costin.
La Vatra Dornei, în Bucovina, staţiunea a fost ocupată doar la 70% din capacitate, situaţia fiind identică şi la Arieşeni – Alba.
În schimb, la Poiana Braşov toată lumea a rămas surprinsă de numărul mic de turişti care au urcat în Masivul Postăvaru. “Eu cred că e vorba doar de criza financiară. Nu mai sunt atât de mulţi oameni care îşi permit să vină la munte de Crăciun. Nu cred că Voineasa ne-a furat turiştii. Eu am fost acolo, ei nu au locuri de cazare, nu cred că oamenii care veneau până acum la noi s-au dus să schieze la Voineasa doar pentru că este gratis”, opinează Ioan Rufa, directorul Ana Teleferic, care este susţinut atât de Vasile Richea, de la Azuga, cât şi de Mihai Dobre, de la Buşteni. “Nu are nici o treabă interesul scăzut al turiştilor pentru pârtia noastră cu inaugurarea de la Voineasa. În primul rând, trebuie ţinut cont de faptul că la noi veneau foarte mulţi turişti care nu schiază. Veneau să se plimbe cu telescaunul, să bea un vin fiert, să se dea cu sania. Oamenii ăştia nu s-au dus sigur la Voineasa. Eu ştiu ce e acolo, e un domeniu schiabil adevărat, într-un gol alpin, iar peisajul este demenţial. Acum nu mai are lumea bani ca să îşi permită să vină la munte de Crăciun. Dacă lucrurile vor continua aşa, nu ştiu ce vom face. La Voineasa nu sunt mai mult de 500 de locuri de cazare”, este opinia lui Mihai Dobre.
Cert este că promoţia desfăşurată la Voineasa nu este privită cu ochi buni de către mulţi dintre teleferişti. În plus, ideea de a aloca 28 de milioane de euro pentru o staţiune fără să îţi propui să-i recuperezi cât mai repede aduce este absolut imorală. E frumos să schiezi gratis, dar sporturile de iarnă sunt practicate de români cu venituri ridicate, care îşi permit să plătească oricât pentru a se bucura de zăpadă. Dacă am ajuns să subvenţionăm transportul pe cablu înseamnă că ori suntem o ţară de nebuni, ceea ce nu-i departe de adevăr, ori economia duduie şi nu mai avem nevoie de spitale, grădiniţe, şcoli şi nici de banii proveniţi din taxele şi impozitele pe care le plăteau până acum cei din turismul montan.