x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator “DLAF din România exagerează uneori cu controalele”

“DLAF din România exagerează uneori cu controalele”

de Petru Zoltan    |    14 Mai 2013   •   17:18
“DLAF din România exagerează uneori cu controalele”

Directorul general al Oficiului European de Luptă Antifraudă, Giovanni Kessler (foto) susţine că România este capabilă să reacţioneze în mod potrivit la anchetarea infracţiunilor cu fonduri europene. Deşi numărul petiţiilor din România legate de fraudarea fondurilor europene a crescut. Oficialul European a fost prezent timp de două zile la Bucureşti, unde a avut întrevederi cu preşedintele Traian Băsescu, cu premierul Victor Ponta, dar şi cu reprezentanţii Departamentului de Luptă Antifraudă (DNA), pentru a se asigura că România va susţine crearea unui post de procuror public al Uniunii Europene. “Am discutat proiecte importante pe care UE le pregăteşte, precum crearea unui post de procuror public al UE care va avea monopolul investigării fraudării cu fondurile Uniunii Europene. Fondurile europene sunt tot mai importante, pentru că există state membre care în absenţa acestor fonduri au foarte puţine investiţii. Nu se va lăsa doar la nivel naţional protecţia fondurilor UE care aparţin tuturor cetăţenilor UE - aceasta va fi prima realizare în cadrul spaţiului unic european de justiţie”, a declarat Giovanni Kessler, la Reprezentanţa Comisiei Europene la Bucureşti.

La Cotroceni
În cursul zilei de ieri, Giovanni Kessler s-a întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu, care a precizat că Departamentul de Luptă Antifraudă (DLAF) exagerează uneori cu controlul proiectelor finanţate din fonduri europene, ceea ce determină blocarea acestora. “Trebuie clarificat de ce este aşa mare numărul de rapoarte care vă sunt transmise de DLAF din România, pentru că - o să fiu foarte sincer cu dumneavoastră - uneori am impresia că din cauza birocraţiei sau pentru a acoperi activitatea unora dintre instituţiile noastre, uneori exagerează cu controalele. Unele dintre proiecte sunt blocate din cauza acestei abordări ”, a afirmat Băsescu, potrivit imaginilor de la începutul întrevederii de la Palatul Cotroceni cu Kesller, transmise de Administraţia Prezidenţială, menţionează mediafax.ro.

×