x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Doi bucureşteni, prinşi de poliţişti în timp ce spărgeau o casă în noaptea de Înviere. Agenţii au tras patru focuri de armă

Doi bucureşteni, prinşi de poliţişti în timp ce spărgeau o casă în noaptea de Înviere. Agenţii au tras patru focuri de armă

de Agerpres    |    20 Apr 2014   •   13:20
Doi bucureşteni, prinşi de poliţişti în timp ce spărgeau o casă în noaptea de Înviere. Agenţii au tras patru focuri de armă

Poliţiştii Capitalei au prins în flagrant, în seara zilei de sâmbătă, două persoane bănuite de săvârşirea unui furt dintr-o locuinţă.

"În seara zilei de sâmbătă, poliţiştii Capitalei, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, cu sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale - I.G.P.R., au prins doi bărbaţi, de 42 de ani, respectiv 54 de ani, imediat după ce aceştia ar fi săvârşit un furt dintr-o locuinţă, iar pentru imobilizarea lor au fost folosite patru focuri de armă", informează Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

Potrivit sursei citate, în perioada martie - aprilie, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Sector 6 şi Secţiei 20 Poliţie au documentat activitatea infracţională a unui grup format din 2 persoane, cu preocupări pe linia furturilor din locuinţă şi societăţi comerciale prin escaladare şi forţarea sistemelor de închidere.

"La data de 19 aprilie poliţiştii Capitalei i-au depistat pe cei doi bărbaţi, care se deplasau cu un taxi în faţa unei locuinţe din sectorul 6. Din autoturismul menţionat a coborât unul dintre ei şi s-a apropiat de imobil, pentru a verifica dacă este cineva în interior, timp în care celălalt bărbat a rămas la autoturism pentru a supraveghea zona. Asigurându-se că nu este observat, a escaladat gardul din beton şi a coborât în curtea respectivă, ieşind după aproximativ 30 de minute cu mai multe bunuri asupra sa urcându-se în autoturism şi părăsind zona. Poliţiştii au procedat la blocarea autoturismului în trafic, folosind, după efectuarea somaţiilor legale, armamentul din dotare, trăgând patru focuri de avertisment în plan vertical, întrucât conducătorul auto a încercat forţarea barajului, pentru a-şi asigura scăparea", se arată în comunicat.

Poliţiştii au efectuat controlului corporal al celor doi bărbaţi, iar asupra unuia dintre ei au fost găsite mai multe bijuterii, precum şi trei ceasuri de mână, în valoare de aproximativ 10.000 de lei, care au fost predate părţii vătămate. A fost controlat şi autoturismul unde au fost găsite şi ridicate mai multe obiecte folosite la săvârşirea infracţiunilor, precum şi un laptop.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cu cei doi în stare de reţinere, urmând a fi prezentaţi magistraţilor, precizează Poliţia Capitalei.

×
Subiecte în articol: talhari