x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Dosar penal la spitalul din Câmpulung, în cazul gemenilor născuţi prematur

Dosar penal la spitalul din Câmpulung, în cazul gemenilor născuţi prematur

22 Noi 2010   •   13:17

Poliţiştii argeşeni au întocmit dosar penal pe numele medicului şef al Secţiei de Neonatologie a Spitalului Municipal din Câmpulung Muscel, Marieta Ştefănescu, pentru neglijenţă în serviciu.

"Poliţiştii au început cercetările în acest caz, ne-am autosesizat, iar până acum medicul şef de la Neonatologie este cercetat penal pentru neglijenţă în serviciu. Ancheta continuă, iar la finalizare vom înainta cazul procurorilor din Câmpulung Muscel", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş, agent şef Laura Folea, potrivit Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Argeş, cercetările în acest caz continuă cu medicul în stare de libertate, iar la finalizare dosarul va fi înaintat pentru soluţionare Parrchetului Judecătoriei Câmpulung Muscel.

Dacă va fi găsită vinovată de către instanţă de negiljenţă în seriviciu, Marieta Ştefănescu riscă o pedeapsă cu închisoarea între o lună şi doi ani sau amendă.

Doi gemeni născuţi prematur, la şase luni, la maternitatea din Câmpulung Muscel au fost transferaţi, săptămâna trecută, la Maternitatea Polizu din Bucureşti, după ce tatăl copiilor i-a reclamat subsecretarului de stat Raed Arafat că micuţii, născuţi cu zece zile înainte, nu au beneficiat de îngrijire corespunzătoare. Micuţii nu ar fi fost ţinuţi în incubator şi nici înregistraţi, la naştere, în documentele spitalului.

După ce tatăl copiilor, care este preot, a reclamat situaţia lui Raed Arafat, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Argeş au început o anchetă la maternitatea Spitalului Municipal din Câmpulung Muscel.

În acest caz s-a autosesizat, vineri, şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Argeş.

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a cerut o anchetă amănunţită în cazul gemenilor născuţi prematur, la şase luni, la maternitatea Spitalului Municipal din Câmpulung Muscel, după ce joi a fost sezizat că bebeluşii nu sunt îngrijiţi corespunzător.

În prezent, gemenii sunt internaţi în Secţia de Terapie Intensivă a Maternităţii Polizu din Capitală şi beneficiază de îngrijiri medicale de specialitate.

Directorul Spitalului Câmpulung Muscel, Grigore Stănescu, a susţinut că transferul bebeluşilor născuţi prematur fusese hotărât de medici înainte ca subsecretarul de stat Raed Arafat să dispună acest lucru, întrucât starea lor nu mai permitea menţinerea în unitate, patru clinici din Capitală refuzând însă transferul.

Stănescu a declarat, vineri, că în cazul bebeluşilor s-a procedat corect din punct de vedere medical, pentru că, "dacă nu ar fi fost îngrijiţi, nu ajungeau în stare bună la Maternitatea Polizu".

Managerul a spus că bebeluşii erau la naştere într-o stare "extremă de imaturitate", iar medicii au decis ca gemenii născuţi prematur să fie transferaţi la un spital din Capitală înainte ca subsecretarul de stat Raed Arafat să dispună această operaţiune, precizând că patru unităţi medicale din Bucureşti au refuzat să-i primească pe bebeluşi.

×