x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Eu când vreau să fur, fur!

Eu când vreau să fur, fur!

15 Apr 2010   •   00:00
Eu când vreau să fur, fur!

Actorul amator Papan Chilibar, interpretul unui rol secundar în filmul "Eu când vreau să fluier, fluier", a fost arestat preventiv pentru 19 zile, alături de alte trei persoane, între care un minor, pentru spargeri de locuinţe, decizia putând fi contestată la Tribunalul Bucureşti.

Judecătoria Sectorului 3 a decis, în această seară, emiterea unui mandat de arestare preventivă pentru 19 zile pe numele lui Papan Chilibar şi a altor trei persoane. Decizia judecătoriei nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la Tribunalul Bucureşti. Actorul amator Papan Chilibar a fost reţinut de poliţiştii bucureşteni, alături de alte două persoane, fiind cercetat pentru spargeri de locuinţe.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul Christian Ciocan, patru persoane, cu vârste cuprinse între 16 şi 23 de ani, au fost reţinute în acest caz. Poliţiştii se află acum pe urmele unui al cincilea suspect. Bărbaţii reţinuţi sunt suspectaţi că au spart mai multe apartamente în care intrau prin escaladare. Prejudiciul creat se ridică la peste 80.000 de lei.

Regizorul Florin Şerban a folosit în distribuţia filmului "Eu când vreau să fluier, fluier" 14 deţinuţi minori şi tineri. Printre aceştia şi Papan Chilibar, care a jucat rolul celui mai bun prieten al personajului principal. El a fost recent eliberat din închisoare şi a însoţit echipa la Festivalul de Film de la Berlin.

×
Subiecte în articol: observator