Mai multe focuri de armă au fost trase de către poliţiştii arădeni, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe autostrada Arad-Timişoara, pentru oprirea unor hoţi care furau carburant din rezervorul unui autocamion, ei fiind prinşi şi reţinuţi.
Poliţiştii arădeni au organizat o acţiune de prevenire a furturilor de carburanţi din parcările speciale pentru camioane de pe autostrada Arad-Timişoara, după ce au înregistrat mai multe furturi de acest fel în ultima vreme.
Poliţiştii arădeni şi ai Biroului Autostrăzi Vest au plasat un autocamion într-o parcare de lângă localitatea Şagu, iar în timpul nopţii au susprins trei persoane care sustrăgeau combustibilul din rezervor.
Hoţii au fost lăsaţi să acţioneze, după care poliţiştii au intervenit, însă suspecţii au încercat să fugă.
"Deşi au fost somaţi în mod regulamentar de către poliţişti, cei trei suspecţi au încercat să fugă, poliţiştii fiind nevoiţi să folosesacă armamentul din dotare şi au fost trase opt focuri de armă în plan vertical", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Arad, Camelia Tuduce.
Conform sursei citate, susepecţii au fost prinşi şi aveau asupra lor două canistre pline cu motorină furată.
Cei trei bărbaţi au 21, 23 şi 33 de ani, toţi fiind din localitatea Orţişoara.
Ei au fost reţinuţi pe 24 de ore, urmând să fie prezentaţi judecătorilor pentru mandate de arestare preventivă pentru furt calificat.