Federatia Romana de Fotbal si Marcel Pavel vor fi amendati cu cate 5.000 de lei pentru intonarea imnului national cu alt text. Decizia a fost luata de prefectul Capitalei, Mihai Cristian Atanasoaei.
Atanasoaei a spus ca, potrivit Legii 75/1994, care are ca anexa continutul imnului national, la evenimentele sportive de pe stadioane se intoneaza varianta scurta a imnului, respectiv strofele unu, doi, patru si 11.
Mihai Cristian Atanasoaei a adaugat ca prin HG 1157/2001, constituie contraventie "intonarea imnului national cu alt text si cu alta partitura decat cele stabilite de lege" si se sanctioneaza cu amenda intre 2.500 si 5.000 de lei, Prefectura fiind una dintre institutiile care pot aplica aceasta masura.
"Astazi, Prefectura Capitalei va sanctiona FRF si personala vinovata, in speta Marcel Pavel, cu cate 5.000 de lei, aceasta fiind obligatia legala a prefectului. Daca noi in tara nu ne respectam valorile nationale, este cu atat mai probabil sa nu fim respectati in competitiile nationale de catre altii, pentru ca drapelul, imnul si stema nationale sunt simbolul Romaniei ca stat si nu avem voie nici moral, nici legal sa nu le respectam", a declarat Atanasoaei pentru Mediafax.
Marcel Pavel a cantat intr-o varianta modificata imnul national, in debutul partidei Romania-Franta, renuntand la versurile "Si ca-n a noastre piepturi pastram cu fala-un nume/ Triumfator in lupte, un nume de Traian!", el explicand ca a fost alegerea sa, agreata si de FRF.
Artistul a explicat insa motivul pentru care nu a respectat versurile: a evitat "Triumfator in lupte, un nume de Traian" pentru a nu fi interpretat politic.
"Nu putea fi intonat integral imnul. Strofele au fost alese de Federatia Romana de Fotbal. Nu aruncati cu pietre in munca omului. S-au ales strofele, nu puteau fi toate cantate. E o obraznicie. Mi s-a zis sa cant acele doua strofe. Am ales strofele impreuna cu Federatia. Acum ori niciodata sa dam dovezi la lume/Ca-n aste mani mai curge un sange de roman, apoi am repetat primul refren. Primul refren l-am ales ca sa ii indemnam la lupta. Daca spuneam Triumfator in lupte, un nume de Traian!, se interpreta politic. E ca o gluma acum. Daca alegeam sa cant asta, apoi spuneati de ce ati cantat asta. Impreuna cu soproana Coman trebuiau cantate in trei minute cele doua imnuri. Partea orchestrala a fost facuta ca refrenul sa se repete de doua ori, ca publicul sa cante cu mine, pentru ca suporterii nu stiu toate versurile. Nu am gresit cu nimic. A fost un mesaj pentru francezi", a declarat la Realitatea Tv, Marcel Pavel.