Geo Dumitrescu, mereu cu noi

A murit un poet. Acela caruia ii apartin versurile "latin as fi, de n-as fi fost si dac". Il chema, il cheama si il va chema mereu Geo Dumitrescu. O emblema a generatiei sale. A murit un poet?

Stranie aceasta inclinatie a noastra de a face un curriculum vitae (oricum incomplet!) al cuiva care si-a incetat existenta pamanteasca. Si totusi, spre aducere-aminte, vom spune ca Geo Dumitrescu s-a nascut la Bucuresti, la 18 mai 1920.

ERUDITUL. Editeaza in studentie revista de orientare antifascista Albatros, suprimata de cenzura la a saptea aparitie. Pentru volumul emblematic pentru generatia sa, "Libertatea de a trage cu pusca", primeste Premiul Fundatiilor Regale in 1946. Alte volume notabile sunt "Jurnal de campanie", "Nevoia de cercuri", "Africa de sub frunte", "As putea sa arat cum creste iarba", "Cainele de langa pod" etc.

Spirit erudit, traduce poezie universala (franceza, sud-americana, chineza etc). A fost un gazetar talentat, sprijinind deopotriva pe debutantii intr-ale literaturii. A fost membru fondator al Uniunii Scriitorilor si membru corespondent al Academiei Romane.

IRONISTUL SENTIMENTAL. Dupa o tinerete furtunoasa si rebela, reflectata mai cu seama in "Addenda", criticii literari disting in opera lui Geo Dumitrescu trei mari cicluri, tematizate si indelung filtrate de la o editie la alta: "Africa de sub frunte", "Furtuna in marea serenitatii" si "Jurnal de campanie". Ca un cerc, semn al perfectiunii, toate sectiunile incep cu un poem tanar si se incheie cu unul "adult".

Firesc, toti cei ce cunosc opera sa se intreaba unde incepe "Libertatea de a trage cu pusca" si unde se termina "Aventurile lirice"? Daca aceasta dilema persista inca, atunci parerea cvasiunanima este ca poezia scrisa in 1942 - "Aventura in cer" - e o veritabila ars poetica. Nu vom aminti versurile acestui poem de tinerete, vom spune doar ca, la anii de maturitate artistica, Geo Dumitescu a fost numit "ironistul sentimental". Versurile poemului "Treptele iertarii" sunt deopotriva etice si estetice si semnalizeaza existenta unor trepte in spirala. Ironia sa foarte sentimentala se pare ca il defineste. Desi aceasta e o eticheta care i s-a "lipit" aproape de varsta senectutii, poezia sa are o foarte rara calitate: respira tinerete.

PRIETENI

Ion Dodu Balan: A fost un mare poet, a carui personalitate incercam sa o definesc, impreuna cu studentii mei. L-am cunoscut prin intermediul lui Mihu Dragomir, care mi-a prezentat un om cu infatisare de copil, cu o tigara framantata intre degete… Era un moment nu tocmai fericit pentru el, care a avut o soarta nestatornica… Imi amintesc de o noapte de vis petrecuta cu el si cu Theodor Mazilu, la Sinaia, la ciocnit de pahare. Ne-au prins zorile acolo, pentru ca Geo avea o forta fabuloasa de a povesti… Aflu acum ca el a plecat acolo unde toti ne ducem. "Unde numele se sterg precum pasii intr-o biserica se sting", cum spunea Apollinaire… Rugam pe Dumnezeu sa-l odihneasca!"

Nicolae Dragos: "Nu sunt cuvinte pentru a marturisi momentul de mare durere, afland ca un mare om si un mare poet, care s-a numit si se va numi Geo Dumitrescu, nu mai este. L-am pretuit ca poet, care a avut generozitatea de a descoperi tineri in atelierul literar. De la "Libertatea de a trage cu pusca", el s-a remarcat prin originalitate si frumusete a gandului. Nu exista gest de mai mare respect pentru Geo Dumitrescu decat acela de a ne apropia mereu de cartile lui".

HARUL VESNICIEI

Oare cine nu s-a-ntrebat, macar o data-n viata daca sfarsitul poate fi, in vreun fel, presimtit? Om de rand sau atins de aripa ingerilor… Poezia "Literatura", pe care Geo Dumitrescu a scris-o acum mai putin de un an, se constituie ca un fel de testament poetic. Un soi de "non omni moriar" (nu voi muri de tot), asa cum spunea poetul latin. Curioasa alaturare de cuvinte ale poetului care ramane in inimile noastre cu versul "latin as fi, de n-as fi fost si dac…". "Toamna", "ploua", "himerica iubita", "chemarile unui dincolo nebanuit"… Si, ca un ramas bun neasteptat, ultima strofa. Judecati singuri daca acest "adio, dar pe curand" e suficient pentru ca Geo Dumitrescu sa ne ramana in minte sau abia acum e momentul sa-l descoperim cu adevarat… Daca v-am trezit curiozitatea, incercati "Romantism", "Ar fi bine sa uiti", "De dupa Lamartine", "Argumente imi curgeau pe tampla", "Africa de sub frunte"… Sau macar versurile din acest din urma poem: "… Numai vesti rele mai astept/Numai vesti proaste mai pot aduce:/a mai murit un copac,/a mai plecat o pasare/cineva si-a taiat sufletul intr-un ciob de oglinda…/".

Literatura

Am ajuns in toamna acestei zile.
Ar trebui sa ploua si inimile sa doarma, calendarul ar trebui sa-si fluture disperat si ridicol cele cateva file si, in orice caz, linistea sa ameninte ca o arma.

Ar trebui sa inalt catre o himerica iubita aceleasi patetice, moi si dulci lamentari, moartea ar trebui sa-mi fie o mare ispita si sa-mi fac din toate nimicurile intrebari.

Ar trebui poate sa ghicesc in noapte chemarile unui "dincolo" nebanuit si sa plang chinuit de inaltimea peretilor sau de nu stiu ce vis neispravit...

Din toate astea nu se-ntampla nimic - sunt atatea lucruri din care poti sa faci o poezie!...
Fapt e ca cerul este tot albastru si stelele mai mult decat o mie...