În curând, turiştii români şi străini vor putea să meargă într-o excursie mai puţin obişnuită prin România. De data această, nu peisajele sau castelele vor fi în prim plan, ci clădirile comuniste. Acest traseu cultural este obiectivul principal al ATRIUM (“Arhitectura regimurilor Totalitare din secolul al XX-lea în Managementul Urban), proiect cu finanţare europeană. Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, parteneră în proiect, a elaborat şase studii de caz ale celor mai reprezentative exemple de arhitectură comunistă din România: Palatul Parlamentului, Casa Scânteii, Monumentul Eroilor Neamului, Amsamblul Piaţa 21 Decembrie 1989, Teatrul Naţional “Ion Luca Caragiale” aflate în Bucureşti, Casa de Cultură a Sindicatelor din Suceava şi Ansamblul Piaţa Unirii cu Hotel Unirea din Iaşi. De asemenea, cei implicaţi în proiect au colectat şi catalogat în format digital fotografii de arhivă, filme, mărturii orale, piese de mobilier şi obiecte din perioada comunistă, care vor susţine promovarea traseului cultural. Proiectul ATRIUM este derulat din 2011 la inițiativa Municipalităţii Forli – Italia, în parteneriat cu instituţii din România, Slovenia, Bulgaria, Ungaria, Slovacia, Grecia, Croaţia, Serbia, Albania, Bosnia şi Herţegovina.