x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ioan Cindrea, despre ancheta ANI: Este o manipulare grosolană!

Ioan Cindrea, despre ancheta ANI: Este o manipulare grosolană!

27 Sep 2011   •   08:37

Deputatul PSD Ioan Cindrea acuza faptul ca sesizarea ANI reprezinta o manipulare a opiniei publice, in contextul in care nu i-a fost inca adusa la cunostinta. El sustine ca "in spate sunt interese politice grave" si ca nu exista niciun conflict de interese in cazul sau.

"Este o manipulare grosolana a opiniei publice, nu am la cunostinta nicio concluzie a cercetarii ANI. Mi se pare absurd ca ea sa fie cunoscuta de presa, iar eu sa nu cunosc acest lucru. Nu am incalcat nicio lege prin faptul ca sotia mea a lucrat o perioada foarte scurta consilier parlamentar. Nu mai lucreaza de mult timp. Cand au inceput cercetarile ANI am adus la cunostinta acest lucru. Consider ca nu am incalcat nicio lege din Romania fiindca nu exista niciun fel de interdictie de a fi angajat la cabinetul parlamentar o ruda nici in Codul Muncii, nici in Regulamentul Camerei Deputatilor, nici intr-o alta lege din Romania. Este o manipulare ordinara faptul ca stie presa, iar eu habar n-am ca exista vreun document prin care am fost trimis la Parchet la Inalta Curte de Casatie. Cred ca trebuia sa stiu eu in primul rand si pe urma presa. Cred ca in spate sunt interese politice grave. Probabil ca sondajele pentru Sibiu ca si posibil candidat pentru Consiliul Judetean pe actuala putere o ingrijoreaza si incearca sa-mi murdareasca imaginea publica", a afirmat Cindrea, potrivit Agerpres.

Social-democratul a precizat ca ANI a incalcat prezumptia de nevinovatie in cazul sau neaducandu-i lui mai intai la cunostinta acuzatiile. In plus, Cindrea a subliniat ca sotia sa a lucrat la cabinetul sau parlamentar cateva luni in anul 2010 si ca in cazul sau contractul de munca a fost semnat de secretarul general al Camerei Deputatilor, Gheorghe Barbu.

"Efectiv am avut nevoie la cabinet de ea, ea a fost si parlamentar, a fost si prefect de Sibiu si aveam nevoie de un om sa-mi coordoneze activitatea parlamentara. Contractul de munca este semnat cu secretarul Camerei Deputatilor. Nu exista niciun fel de conflict de interese, nu eu am semnat contractul de munca", a completat deputatul social-democrat.

×