x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Iranul isi descopera istoria la Bucuresti

Iranul isi descopera istoria la Bucuresti

16 Ian 2005   •   00:00

Mai multe harti extrem de vechi aflate in Romania ar putea ajuta Iranul in disputa cu prestigioasa revista americana National Geographic. Hartile confirma ca denumirea "Golful Persic" data apelor din sudul Iranului este "corecta".

Informatia a fost data publicitatii de un oficial al Ambasadei Iranului la Bucuresti, citat de agentia IRNA. Potrivit acestuia, cele trei harti sunt pastrate la Academia Romana. Una dintre ele dateaza din 1584 si pe ea figureaza si Golful Persic, denumit "Mar Mesendin Ol Sinus Persicus". O alta harta, datand din acelasi an, se refera la Golful Persic, numindu-l "Mare Di Mesendin Olim Sinus Persicos", in timp ce al treilea document, realizat in 1612, folsoeste numele "Mare Di Mefendin Olim Persicus Sinus".

DISPUTA. Iranul intentioneaza sa se foloseasca de dovezile considerate "indiscutabile" descoperite in Romania. Teheranul e interesat sa-si sustina cauza si sa arate lumii intregi ca istoricii au folosit mereu denumirea "Golful Persic" atunci cand s-au referit la apele din sudul tarii. Intreaga dezbatere este rezultatul unei scapari intentionate a realizatorilor unui recent Atlas al lumii, care a incins la maximum spiritele iranienilor.

INCEPUT
Totul a pornit de la un atlas realizat recent de National Geographic. Aici, in loc de Golful Persic figureaza asa-numitul "Golf al Arabiei", ceea ce a dus la declansarea unei adevarate crize intre Teheran si cei de la National Geographic, care au fost chiar acuzati ca au violat interesele nationale ale Iranului si documentele de Drept international elaborate de Organizatia Natiunilor Unite.

×
Subiecte în articol: observator