x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Afaceri cu Turcia. Marcel Ciolacu vrea creșterea la 15 miliarde de dolari a schimburilor comerciale

Afaceri cu Turcia. Marcel Ciolacu vrea creșterea la 15 miliarde de dolari a schimburilor comerciale

de Redacția Jurnalul    |    26 Apr 2024   •   17:15
Afaceri cu Turcia. Marcel Ciolacu vrea creșterea la 15 miliarde de dolari a schimburilor comerciale

„Am încredere că vom reuși să creștem schimburile comerciale între România și Turcia la 15 miliarde de dolari”, spune premierul Marcel Ciolacu.

„România rămâne ferm angajată în demersurile demarate deja pentru dezvoltarea cooperării cu Republica Turcă, în scopul atingerii obiectivelor pe care ambele țări și le-au propus la nivel economic, prin Parteneriatul Strategic bilateral, cât și în domeniul securității, în regiunea Mării Negre”, a transmis prim-ministrul Marcel Ciolacu, în cadrul întrevederii de astăzi cu vicepreședintele turc, Cevdet Yılmaz.

Înaltul oficial turc face în aceste zile o vizită în România, împreună cu o delegație guvernamentală, la invitația premierului Marcel Ciolacu.

„Vom continua să dezvoltăm în mod activ agenda de dialog și colaborare bilaterală, cu accent special pe dimensiunile strategice ale cooperării sectoriale în domenii precum afacerile interne, energie, economie și comerț, agricultură și cercetare. Am toată încrederea că prin eforturile noastre vom reuși să creștem schimburile comerciale bilaterale, așa cum ne-am propus la 15 miliarde de dolari ”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.

Discuțiile privind cooperarea în domeniul energiei, care au avut loc la începutul lunii martie din 2024, la Ankara, au condus la coagularea unor perspective de colaborare foarte bune în direcția pilonului central al cooperării româno-turce în acest domeniu, și anume, diversificarea surselor și rutelor de aprovizionare cu gaze și energie, prin dezvoltarea în comun a unor proiecte strategice de investiții în reabilitarea rețelelor de transmisie și promovarea energiei regenerabile, a menționat prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Întrevederea cu vicepreședintele turc Cevdet Yılmaz și discuțiile în plenul celor două delegații guvernamentale care au avut loc în cu ocazia acestei vizite reprezintă un semnal puternic pentru impulsionarea unor proiecte de investiții în curs de derulare, realizate de investitori din Turcia. Între acestea se numără și proiectul strategic pentru România de construcție a Conductei de transport gaz natural între țărmul Mării Negre și Podișor, inaugurat astăzi, și obiectivul de investiții pentru extinderea fabricii de amidon Omnia de la Megidia în valoare de 75 milioane de euro, realizat, de asemenea, de o companie din Turcia.

Referitor la cooperarea bilaterală și regională sub umbrela Alianței Nord-Atlantice, premierul Marcel Ciolacu s-a pronunțat pentru o colaborare mai strânsă în materie de securitate în zona Mării Negre, având în vedere contextul securitar actual, subliniind că Turcia este un partener-cheie pentru România atât în cadrul NATO, cât și în zona Mării Negre, alături de Bulgaria. ”Așteptăm cu nerăbdare implementarea inițiativei pentru crearea Grupului Naval de Deminare în Marea Neagră România - Turcia - Bulgaria, o expresie concretă a cooperării noastre în regiune”, a declarat în acest context șeful Executivului român.

 

×
Subiecte în articol: turcia afaceri Marcel Ciolacu