x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Liderii maghiari din România, chemaţi la raport la Budapesta "Autonomia - singura soluţie acceptabilă”

Liderii maghiari din România, chemaţi la raport la Budapesta "Autonomia - singura soluţie acceptabilă”

de Istvan Deak    |    10 Oct 2012   •   17:48
Liderii maghiari din România, chemaţi la raport la Budapesta "Autonomia - singura soluţie acceptabilă”

Cu exact două luni înaintea alegerilor parlamentare din România, premierul Ungariei, Viktor Orban, i-a chemat la raport pe liderii politici ai maghiarilor din ţara noastră.  Primii care au descins în biroul premierului ungar au fost Laszlo Tokes, preşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), şi Toro Tibor, preşedintele Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT). Oficialii maghiari nu s-au ferit să recunoască că tema principală a întâlnirii a fost situaţia politică din România înaintea alegerilor parlamentare. Cei doi politicieni maghiari i-au comunicat lui Orban că pentru prima dată în istoria României se iveşte ocazia ca pe lângă UDMR, în Parlament să ajungă şi un partid maghiar autonomist, pe baza legii "6+3”, datorită pragului electoral alternativ.

Orban le-a recomandat celor doi lideri să caute în continuare o cooperare între partidele maghiare din Ardeal. Tokes Laszlo a subliniat că UDMR îşi propune să fie singura reprezentantă a maghiarilor, "în condiţiile în care unitatea pluralistă este cea puternică, ei preferă unitatea de monolit, care este mai degrabă dictatorială”. "Din 1989 încoace nimeni nu a obligat maghiarii din România la o unitate de monolit”, a adăugat Tokes.

Discuţii despre procente

Toro Tibor i-a explicat şefului Guvernului de la Budapesta că un partid poate ajunge în Parlament chiar dacă nu atinge pragul electoral de 5%. "Este o şansă istorică să avem două partide maghiare în Parlament. Dacă vom reuşi să obţinem şase deputaţi şi trei senatori la alegerile parlamentare, atunci partidul nu mai este obligat să atingă pragul de 5% şi vom fi în Parlament. Cu siguranţă vom avea reprezentanţi în noul Parlament, iar cu politica noastră autonomistă vom avea o eficacitate mai mare în reprezentarea minorităţii maghiare”, a precizat Toro. El a mai adăugat că "Ungaria ar trebui să sprijine autonomia, singura soluţie acceptabilă pentru comunităţile maghiare din afara graniţelor. "Ungaria, în baza spiritului şedinţelor comune româno-ungare din 2005, ar trebui să solicite Guvernului român să sprijine universităţile maghiare din Ardeal. Salutăm iniţiativa ca fiecare maghiar din afara graniţelor Ungariei, care a dobândit cetăţenia, să poată vota prin poştă la viitoarele alegeri parlamentare”, a încheiat Toro.

Temerile Budapestei

Reacţia premierului ungar nu s-a lăsat aşteptată. "Guvernul ungar este îndreptăţit să îşi facă griji din cauza evenimentelor din România. Ne temem de o eventuală turnură naţionalistă a lucrurilor. De foarte mulţi ani nu au mai răsunat astfel de reacţii în politica internă română, cum au fost cele din ultima vreme. Cabinetul ungar îi susţine pe acei patrioţi români, care pe lângă îndatoririle lor patriotice preţuiesc colaborarea cu Ungaria şi cu minoritatea maghiară. Sper că rezultatele alegerilor vor arăta spre această direcţie”, a declarat Orban.

Szasz, în fruntea Institutului pentru Strategia Naţională

Premierul ungar Viktor Orban i-a cerut lui Jeno Szasz, liderul Partidului Civic Maghiar (PCM) din România, să înfiinţeze şi să conducă un Institut pentru Strategia Naţională a cărui misiune să fie pregătirea conceptelor pentru decizii în cadrul politicii Guvernului ungar privind naţiunea. Discuţiile pe care Orban le-a avut cu Jeno Szasz la Budapesta s-au concentrat pe probleme privind politica naţiunii şi pe viitoarele alegeri parlamentare din România, a declarat directorul serviciului de presă al premierului ungar, Bertalan Havasi, pentru Magyar Nemzet. El a declarat că noul institut ar trebui să aibă ca misiune pregătirea conceptelor pentru decizii în cadrul politicii Guvernului ungar privind naţiunea şi să funcţioneze ca instituţie de sprijin în cadrul sistemului administrativ public din Ungaria. Orban şi Szasz au convenit că încheierea muncii de cercetare iniţiale este indispensabilă pentru implementarea eficientă a obiectivelor politicii privind naţiunea, iar experienţa Ungariei în reforme economice, în domeniile administraţiei publice, educaţiei şi sănătăţii ar trebui împărtăşită tuturor ţărilor din bazinul carpatic.

Priorităţi
"Misiunea noastră va fi să săpăm adânc şi să evaluăm obiectiv situaţia comunităţii maghiare, folosind şi încadrând corespunzător informaţiile de până acum, astfel încât să obţinem un inventar pe baza căruia să putem să prevedem viitorul naţiunii maghiare chiar pe considerente ştiinţifice. Domeniile de cercetare prioritare vor fi învăţământul, sănătatea, justiţia şi economia. Cercetarea va avea un rol determinant în luarea deciziilor în viitorul apropiat. Naţiunea este un tot unitar. Nu există o chestiune separată a maghiarilor din afara graniţelor şi una a maghiarilor din Ungaria, există doar o singura chestiune maghiară. În acest sens, ea va sta pe două picioare: unul la Budapesta şi celălalt în Ţinutul Secuiesc”, a spus Szasz, care a adăugat că Institutul va fi funcţional din ianuarie 2013.

Kelemen reacţionează

După întâlnirea cu premierul Orban, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, nu a părut surprins de decizia acestuia de a-l numi pe Szasz în fruntea Institutului pentru Strategia Naţională. "Întâlnirea şi-a atins scopul şi a adus în lumină situaţia actuală a politicii naţionale şi a idealurilor pe care Guvernul ungar ar dori să le concretizeze. Noi ratăm constant unele oportunităţi care în relaţiile României cu Ungaria sunt extrem de importante. Am putea şi ar trebui să ne consultăm mai des cu Budapesta, nu doar la nivel de premier, însă asta depinde şi de întrebarea dacă Fidesz mai este interesat de părerea UDMR. Din ce am observat eu, interesul a crescut în ultimul timp şi va mai creste. Cât despre numirea lui Szasz Jeno, el trebuia îndepărtat de la şefia partidului său (PCM). Ştiam asta de mai mult timp şi nu a fost o surpriză pentru noi”, a declarat Kelemen Hunor pentru Magyar Hirlap.

×
Subiecte în articol: udmr Viktor Orban Budapesta autonomie