Muzică, teatru, dans, personaje ce te trimit cu mintea la lumea basmului, a visării, a poveştilor spuse când cu voce molcomă, când puternic, ca un tunet. Un univers mirific, deschis de către Studioul Experimental de Operă şi Balet “Ludovic Spiess” din cadrul Operei Naţionale Bucureşti pentru toți iubitorii de magie, de cuvânt transpus în joc, de artă. Micii spectatori, alături de părinți şi bunici sunt aşteptați în acest week-end la două spectacole dedicate lor: “Flautul fermecat” de Wolfgang Amadeus Mozart şi spectacolul de balet “Harap Alb”. Astfel, sâmbătă dimineaţă, pe 26 ianuarie, începând cu ora 11.00, la Sala Studio a Operei Naţionale Bucureşti, copiii pătrund într-o lume fermecată, în care un prinţ trebuie să o salveze pe frumoasa lui iubită din palatul unui înţelept. În această aventură specială, el este ajutat de un vânător de păsări simpatic, trebuie să treacă prin încercări grele şi să folosească puterea magică a unui flaut fermecat. Spectacolul, care a avut premiera în stagiunea trecută, a primit mai multe distincţii importante la Gala Premiilor VIP ale Artelor Spectacolului Muzical pentru Copii 2012 (Premiul pentru Cel mai Bun Spectacol, Premiul pentru Regie – Anda Tăbăcaru Hogea, Cea Mai Bună Solistă – Cristina Marta Sandu, Cel Mai Bun Solist – Andrei Lazăr).
Duminică dimineaţă continua incursiunea celor mici in lumea întâmplărilor nemaipomenite. Pe 27 ianuarie, ora 11:00, vine rândul iubitorilor de balet să pornească în călătorie, alături de Harap Alb şi voinicii lui, către ţinutul împăratului Roşu, unde îi aşteaptă încercări dificile. Coregrafa Maria Popa, creatoarea baletului “Harap Alb”, a transpus în paşi de dans celebra poveste a lui Ion Creangă, pe un colaj muzical alcătuit din lucrări semnate de compozitori români precum George Enescu, Paul Constantinescu şi Marţian Negrea, iar scenografia spectacolului este semnată de Andreea Koch.
Spectacolul se bucură şi de participarea elevilor de la Liceul de Coregrafie “Floria Capsali” din Bucureşti. Biletele sunt disponibile la Casa de bilete a Operei Naționale Bucureşti şi online pe http://tickets.operanb.ro/