x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Marea Unire de la Marea Neagră

Marea Unire de la Marea Neagră

de Diana Scarlat    |    29 Oct 2018   •   10:03
Marea Unire de la Marea Neagră

Cel mai important eveniment care sărbătorește Centenarul Marii Uniri la Constanța s-a desfășurat începând de vineri până diminică, 26-28 octombrie, la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie. Aproape 150 de istorici au participat la prezentarea a peste 100 de lucrări de referință, în cadrul unei sesiuni științifice, iar ia românească a fost prezentată publicului larg, în cadrul unui expoziții inedite.  

 

Proiectul „Marea Unire de la Marea Neagră”, este organizat de Asociaţia Eurocult în parteneriat cu Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa şi este singurul proiect de la malul mării desemnat câştigător de Ministerul Culturii și Identității Naționale, în cadrul Sesiunii de selecție pentru manifestări, acțiuni și proiecte culturale dedicate aniversării Centenarului României formulate și asumate de persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial. Întregul eveniment este închinat Centenarului Marii Uniri, cea mai importantă sărbătoare a României, din perspectiva a trei dimensiuni: istorică, socială şi artistică. Vineri, 26 octombrie, a avut loc și vernisajul expoziţiei în premieră la Constanţa, „IA - Zbor Centenar“, ce include expunerea artistică a 100 de ii cu valoare patrimonială, a unei colecții de fotografii de la sfârșitul veacului al XIX-lea – început de secol XX, precum și albume de fotografie, cusături și alte piese țărănești din perioadă. Evenimentul se va finaliza pe 14 noiembrie, o zi cu o deosebită semnificaţie pentru constănţeni: celebrarea a 140 de ani de Unirea Dobrogei cu România, când se va lansa un film documentar și un volum-mărturie a celebrării la un alt nivel a două dintre cele mai importante evenimente ale neamului. „Acest volum va fi pus, cu titlu gratuit, la dispoziţia Academiei Române, Ministerului Culturii și Identității Naționale, Primăriei Municipiului Constanţa, Consiliului Judeţean Constanţa şi tuturor universităţilor şi bibliotecilor judeţene şi municipale din România”, explică Valentin Ispas, purtătorul de cuvânt al Asociației Eurocult.

 

Tot în data de 14 noiembrie va fi lansat, la Constanţa, şi un documentar inspirat din viața etniilor dobrogene în acea perioadă, precum și participarea și implicarea lor în luptele pline de eroism de pe aceste pământuri

 

Valentin Ispas, purtătorul de cuvânt al Asociației Eurocult

 

La prezentarea lucrărilor științifice au participat aproape 150 de istorici, academicieni, cercetători ştiinţifici, muzeografi, profesori, din toată ţara, dar și din Ucraina şi din Republica Moldova. Timp de trei zile, lucrările specialiștilor s-au conectat sub egida Centenarului Marii Uniri.

 

 

 

×