Pentru iubitorii sporturilor de iarnă, Moş Crăciun a venit ceva mai devreme anul acesta. Sâmbătă şi duminică, pe Valea Prahovei a fost aglomeraţie mare în zona pârtiilor de schi. Instalaţiile de transport pe cablu au funcţionat la capacitate maximă, administratorii telefericelor având probleme doar din cauza vântului. La Sinaia, telecabina nu a putut urca pe Muntele Furnica,
astfel că sportivii care au fost în cantonament la Piatra Arsă au fost nevoiţi să coboare pe jos până la Cota 1400. Vremea a fost tare potrivnică în Valea Dorului, astfel că Perla Carpaţilor a fost singura staţiune de pe Valea Prahovei unde nu s-a schiat.
În aceste condiţii, bucureştenii au trebuit să urce spre nord. Numai că nici la Azuga lucrurile nu au stat perfect. “Sâmbătă, de la ora 14:00, a venit o furtună din Bucegi şi a trebuit să oprim telegondola, pentru că vântul era atât de puternic, încât riscam să ne pomenim cu gondolele date peste cap. Viteza vântului a fost între 80 şi 100 de kilometri pe oră. Zăpadă a fost destulă, oamenii au venit să se distreze, dar nu am putut asigura transportul pe cablu până la ora 16:00, aşa cum era normal”, a declarat Vasile Richea, directorul societăţii care administrează telegondola din Azuga. Nici în Poiana Braşov nu a fost totul perfect. În Masivul Postăvaru sunt multe porţiuni cu iarbă şi gheaţă, astfel că turiştii şi-au zgâriat schiurile după ce au coborat pe Sulinar sau Drumul Roşu. Lucrurile vor sta altfel din sezonul viitor. Italienii de la Tehnoalpin au semnat un contract prin care se asigură să construiască instalaţia de zăpadă artificială. Vor fi 120 de lanci şi 20 de tunuri. Investiţia este făcută din bani publici, hotelierii din staţiunea braşoveană sperând că vor avea toate locurile ocupate, aşa cum se întâmpla în urmă cu câţiva ani. Cea mai bună zăpadă din Poiana Braşov a fost pe pârtia Bradul, acolo unde a fost şi cea mai mare coadă la teleschiul care nu măsoară mai mult de 400 de metri. Instructorii de schi nu au avut deloc pauză, iar vinul fiert a curs în valuri la barurile de la baza pârtiei. Zăpada s-a aşternut ca o mantie albă şi strălucitoare în cea mai importantă staţiune montană din România, astfel că Sărbătorile se anunţă perfecte.
Dacă cineva caută zăpezile copilăriei, când omătul scârţâia puturos sub talpa bocancului, trebuie să meargă departe de Bucureşti. Iarna adevărată este numai la Muntele Mic şi Semenic, în judeţul Caraş Severin. Vă puteţi convinge de acest lucru urmărind imaginile live transmise de www.jurnalul.ro din cele două staţiuni din Banat. Acolo e altă lume. Sunt alţi oameni. E atmosfera specifică zonei. Nu vei vedea niciodată maşini de teren luxoase şi dame pe tocuri, urcate pe munte cu iluzia că pârtia de schi nu este altceva decât un podium numai bun să-ţi etalezi hainele cumpărate din Mall. La Semenic, norii au început să cearnă steluţe argintii peste pământ atât de intens, încât stratul de zăpadă trece lejer de un metru.
Pentru maramureşeni, Cavnic a devenit cea mai importantă destinaţie de schi din zonă, chiar dacă în acest week-end s-a schiat numai acolo unde a existat zăpadă artificială. Domeniul Roata este în continuă dezvoltare, astfel că turiştii care vor merge de Sărbători acolo vor avea parte de nocturnă pe toate pârtiile. “Instalaţiile de transport pe cablu vor funcţiona de la ora 9:00 până la ora 21:00 în fiecare zi. Sperăm să mai ningă până de Crăciun, ca să putem deschide toate pârtiile de schi”, spune Cornel Poenar, administratorul instalaţiilor de transport pe cablu. Cei care mai speră să găsească vreun loc liber în staţiunile montane pentru perioada Anului Nou trebuie să ştie că au şanse mai mari de reuşită dacă ar juca la Loto. Hotelierii şi cabanierii au preferat să dea mai ieftin sejururile numai să nu rămână cu paturile goale. Ofertele au fost destul de generoase faţă de anii trecuţi. Astfel, turiştii vor avea parte de cazare, demipensiune, echipament de schi şi transport pe cablu la mai puţin de 200 de euro pentru patru zile. În urmă cu patru-cinci ani, cu aceeaşi bani nici măcar nu erai primit în parcare. Criza a făcut ca turismul montan să devină mai accesibil, astfel că românul de rând poate să se bucure în linişte de iarnă.
Din cauza ninsorilor, în toată zona montană s-a circulat în condiţii de iarnă. În Maramureş, drumul dintre Baia Mare şi Cavnic a fost acoperit cu zăpadă, în ciuda faptului că drumarii au acţionat neîncetat. Ninsoarea a căzut în valuri, astfel că şoferii care nu au avut maşinile echipate cu anvelope de iarnă nu au putut trece muntele. În Pasul Tihuţa, acolo unde peisajul joacă între măreţ şi fascinant, nu au fost probleme. În ciuda faptului că totul în jur este alb. De la hornuri iese un fum alb, aşa, ca să nu facă nota discordantă faţă de culoarea sezonului. Este locul ideal în care poţi petrece în voie printre fulgi mari cât pumnul şi miros de palincă. Fulgi de nea parcă dansează în aer, în jurul tău, vrând să te ameţească şi să-ţi inducă impresia că iarna e cel mai frumos anotimp. Românii au parte anul acesta de o iarnă fericită. Cerul zâmbeşte fericit şi trimite către noi, pământenii, darul cel mai de preţ. Zăpadă! www.jurnalul.ro transmite live spectacolul zăpezii. Accesează secţiunea webcam de pe site-ul Jurnalului Naţional pentru a vedea ceea ce se petrece în timp real pe pârtiile de schi din Carpaţi.
Redescoperă România împreună cu Jurnalul Naţional.