x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Noi disponibilizări în sectorul public

Noi disponibilizări în sectorul public

26 Mar 2010   •   00:00

Premierul Emil Boc le-a cerut miniştrilor în şedinţa de guvern de miercuri să pregătească a doua etapă a procesului de restructurare în sectorul public, operaţiune ce va presupune şi disponibilizări.



"Boc a amintit membrilor Cabinetului că la jumătatea lunii februarie le-a dat termen de o lună să vină cu propuneri pentru etapa a doua a restructurării în ministerele, instituţiile şi unităţile publice pe care le coordonează şi a arătat că săptămâna viitoare se împlineşte o lună şi jumătate de la acea solicitare. Astfel, la nivelul Guvernului vor începe discuţii cu titlu exploratoriu pe această temă, iar ulterior Executivul va adopta un act normativ bazat pe concluziile la care s-a ajuns.

Restructurarea are în vedere toate sectoarele bugetare, acolo unde este posibil", au declarat surse oficiale, citate de Mediafax. Potrivit acestora, procesul de restructurare va presupune şi noi disponibilizări de personal, iar scopul urmărit este limitarea cheltuielilor publice.

×
Subiecte în articol: observator