x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Prahova: Șeful Direcției de securitate din Apa Nova, audiat la DNA Ploiești

Prahova: Șeful Direcției de securitate din Apa Nova, audiat la DNA Ploiești

06 Oct 2015   •   13:25
Prahova: Șeful Direcției de securitate din Apa Nova, audiat la DNA Ploiești

Directorul Direcţiei de securitate şi prevenire din cadrul societăţii Apa Nova, Andrei Hostiuc, a fost audiat marţi la sediul DNA Ploieşti în dosarul de cumpărarea şi trafic de influenţă în care este implicată această companie.

Surse judiciare au declarat că acesta a fost citat pentru a se prezenta în faţa procurorilor care l-au audiat în calitate de martor.

Tot în calitate de martor a fost audiat şi finul omului de afaceri Ovidiu Semenescu, Teodor Sterian care este administrator al unei firme de securitate numită SC SIS Strategy SRL.

Potrivit unor documente ale DNA, la nivelul Apa Nova a fost instituit un serviciu de securitate format din foşti lucrători ai serviciilor de informaţii care efectuau filaje şi interceptări cu scopul de a împiedica divulgarea de către angajaţi a datelor care să conducă la depistarea activităţilor ilegale derulate de persoanele care controlau respectiva societate.

În acelaşi scop a fost încheiat la nivelul Apa Nova un contract cu SC SIS Strategy SRL, administrată de Teodor Sterian. Acesta este finul omului de afaceri Ovidiu Semenescu despre care procurorii spun că este reprezentantul neoficial al intereselor Grupului Veolia în România.

În documentele DNA se arată că prin intermediul acestor servicii de securitate s-a indus angajaţilor o stare de teamă cu scopul de a-i "fideliza".

Conform sursei citate, filajele se realizau fără acordul angajaţilor, încălcându-se în acest fel legea.

În acest dosar sunt cercetaţi, sub control judiciar, Costin Berevoianu şi oamenii de afaceri Ovidiu Semenescu şi Vlad Moisescu.

AGERPRES 

×