Deciziile legate de cresterea salariilor bugetarilor in Romania suscita interesul presei straine. Postul Radio France Internationale relateaza ca presedintele Traian Basescu a fost cel care a anuntat cresterea salariilor functionarilor, fapt ce a creat o adevarata surpriza. “Intr-un moment in care tara este in plina recesiune economica, el tocmai a anuntat o viitoare crestere a salariilor functionarilor. O crestere de salarii care ridica numeroase semne de intrebare', comenteaza RFI. “Declaratia a facut valva, si toata lumea se intreaba de unde vor veni banii care sa sustina cresterea despre care a vorbit seful statului. E adevarat ca Romania se prezinta bine din punct de vedere economic, cu o crestere de aproape 3% anul trecut si o datorie publica de sub 40%, dar este o stabilitate care este foarte fragila, cresterea de anul trecut se explica printr-un an agricol exceptional si printr-un boom de exporturi catre Europa, doua atuuri care nu vor mai fi inregistrate in 2012, pentru ca anul agricol va fi prost, din cauza secetei, iar exporturile sunt in scadere, caci toate tarile europene au cote de crestere foarte slabe. Deci nu este clar cum poate actiona Guvernul roman pentru a gasi o solutie, mai ales ca vrea sa si reduca deficitul public', se arata in analiza RFI.
Unul dintre cele mai dure planuri de austeritate
Realizatorul analizei adauga ca “Romania a cunoscut unul dintre cele mai dure planuri de austeritate din Europa, in aprilie 2010 Guvernul amputand 25% din salariul bugetarilor. Daca tinem cont si de manifestatiile care au avut loc in tara recent, putem considera ca aceasta promisiune are sanse sa calmeze spiritele, mai ales ca vine primavara, iar valul de proteste a fost intrerupt de capriciile iernii. Oamenii ar putea din nou iesi in strada. Multi analisti estimeaza ca propunerea presedintelui vrea sa calmeze agitatia sociala. Dar ar mai putea fi un motiv: peste cateva luni, vor fi alegeri municipale, apoi legislative, iar formatiunea lui Basescu, PDL, se afla acum la cel mai scazut nivel in sondaje. Deci o crestere a salariilor ar putea reprezenta un balon de oxigen pentru coalitia de centru-dreapta care conduce acum Romania'.
"Coalitia aflata la guvernare, care se pregateste pentru alegerile locale si parlamentare, promite de mai multe luni compensarea pierderilor salariale ale bugetarilor", noteaza si Napi Gazdaság de la Budapesta, iar Washington Post constata ca "Guvernul Romaniei urmeaza sa majoreze salariile din sectorul public inaintea alegerilor" si reaminteste ca "in luna ianuarie, mii de romani au participat timp de doua saptamani la demonstratii impotriva Guvernului si a masurilor de austeritate".
Pe de alta parte, si chestiunea frontierelor Schengen continua sa fie in centrul atentiei presei straine si a liderilor Europei. "Sarkozy ameninta sa puna capat calatoriilor fara pasaport in Uniunea Europeana", titreaza publicatia europeanaEU-Observer si retine motivele mentionate in discursul electoral de presedintele francez: reducerea numarului de imigranti ilegali. "Romania si Bulgaria, care isi cer insistent intrarea in spatiul Schegen, si care sunt pregatite din punct de vedere tehnic, s-au lovit de un refuz al Olandei, si nu al Frantei, care ar fi fost pregatita sa le integreze", constata cotidianul Les Echos, citat de Rador, in timp ce La Libre Belgique atrage atentia ca "Modificarile de fond ar necesita o reforma a Tratatului UE, desigur, complicata", conform precizarilor comisarului european pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmström.