x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Protest la Săcele: Oamenii refuză închiderea spitalului

Protest la Săcele: Oamenii refuză închiderea spitalului

09 Apr 2011   •   11:39
Protest la Săcele: Oamenii refuză închiderea spitalului

Sute de oameni protestează în faţa Spitalului din Săcele. Oamenii sunt nemulţumiţi că unitatea medicală a fost desfiinţată de la 1 aprilie. Protestul pacienţilor este autorizat până la ora 14:00.

"Aşteptăm peste 1.000 de persoane la protest. Acest spital deserveşte peste 60.000 de persoane, 30.000 din Săcele şi 30.000, din localităţi limitrofe. S-au investit aici peste 50 de miliarde de lei vechi în aparatură şi condiţiile hoteliere. Acest spital are contract de funcţionare până în 2012. Are evaluarea pozitivă de Casa de Sănătate. Îl închid penstru că spun că este prea aproape de spitalul Judeţean din Braşov, la 12 kilometri", a declarat organizatorul protestului.

Cifrele reformei sanitare:

- 111 spitale vor fi comasate cu alte instituţii sanitare până la 1 iunie
- 67 de unităţi sunt propuse pentru transformare în cămine de bătrâni, centre de permanenţă sau cabinete de specialitate
- Harghita este singurul judeţ care deocamdată nu are niciun spital pe lista comasărilor sau a reprofilărilor
- Cele mai multe spitale desfiinţate sunt din judeţele Argeş (7 comasate, 3 reprofilate) şi Prahova (6 comasate şi 4 reprofilate)
- 18 spitale au fost comasate până în prezent
- 10 spitale au fost deja reprofilate în cămine pentru persoane vârstnice
- Pacienţi din 35 de unităţi sanitare au fost externaţi sau transferaţi în alte spitale, potrivit Ministerului Sănătăţii
- 85% din angajaţii spitalelor închise care au făcut cereri de redistribuire au fost deja transferaţi în alte unităţi
- 2.268 de angajaţi din cei 2.643 care au depus cereri de redistribuire au primit un post similar celui pe care l-au avut în acelaşi judeţ
- Dintre cei 2.268 de angajaţi, 321 sunt medici, 1.242 - asistenţi medicali, 658 - personal auxiliar şi 47 - alt personal (farmacişti, biologi, chimişti).

×