x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Romania in 5 minute

Romania in 5 minute

10 Dec 2005   •   00:00
Romania in 5 minute

Sotia presedintelui a impartit ieri cadouri copiilor cu handicap sever de la Centrul de Ingrijire si Recuperare din Targu-Jiu.

Maria Basescu, Craciunita copiilor

Sotia presedintelui a impartit ieri cadouri copiilor cu handicap sever de la Centrul de Ingrijire si Recuperare din Targu-Jiu. Maria Basescu a adus din partea Presedintiei 72 de pachete cu dulciuri, haine si fructe si le-a oferit personal copiilor. (Gabriela Mladin)

Parc national in Defileul Jiului

Defileul Jiului va fi inclus in categoria zonelor naturale protejate si va deveni parc national. Zona va beneficia de protectie impotriva oricaror forme de exploatare sau utilizare a resurselor naturale.

Fiica lui Marko Bela - Agresorii, 30 de zile in arest

Magistratii Tribunalului Bucuresti au dispus ieri arestarea preventiva a celui de-al doilea agresor al lui Marko Eszter, fiica vicepremierului Marko Bela. Gheorghe Ceausu a fost prins joi seara de politisti, in judetul Giurgiu, dupa ce a solicitat un taxi pentru a se deplasa spre Capitala, sustin surse judiciare. In locul soferului a venit un politist in civil, care l-a si retinut. Primul suspect, George Burcea (20 de ani), a fost capturat joi dimineata si este incarcerat pentru 30 de zile. (Miruna Pasa)

Initiativa valceana - Primaria isi face radio stradal

Primarul municipiului Ramnicu Valcea intentioneaza sa infiinteze un post de radio stradal, prin intermediul caruia cetatenii sa fie la curent cu proiectele municipalitatii. Cele peste 100 de difuzoare montate pe stalpii de electricitate emit deja muzica, dar edilul Mircia Gutau spune ca vrea sa se difuzeze si stiri. El spune ca purtatorul de cuvant al Primariei are sanse sa ajunga un veritabil DJ. (Octavian Herta)

Suceava - Gemeni taiati de un copil de 12 ani

Politistii din localitatea suceveana Siminicea s-au sesizat din oficiu in cazul unui minor de 12 ani care i-a intepat pe doi frati gemeni, miercuri dupa-amiaza, cu un cutit de la o unghiera. Unul dintre frati a fost lovit usor la o mana, iar celalalt a fost ranit in spate, fara a-i fi insa atinse organe vitale. Incidentul a avut loc in apropierea scolii din localitate. Parintii agresorului risca sa fie sanctionati contraventional pentru nesupravegherea acestuia.

Semnal - SOS gripa!

Sezonul gripal 2005-2006 este singurul cand cadrele medicale nu au fost vaccinate antigripal. In alti ani, la sfarsitul lui octombrie, personalul medical era vaccinat antigripal. Suntem aproape la jumatatea lui decembrie si in unitatile medicale bucurestene nu a ajuns nici o doza, a anuntat prof. dr. Sorin Oprescu. Nici medicilor de familie nu le-au fost distribuite vaccinuri destinate persoanelor care trebuie vaccinate obligatoriu: batrani, bolnavi cronici, copii. (Magda Marincovici)

Alba-Iulia / Amenintare cu bomba la liceu

Profesorii si elevii Liceului Industrial nr. 1 din Alba-Iulia au intrat in panica joi dupa-amiaza, dupa ce un apel la 112 anunta plasarea unei bombe in incinta unitatii scolare. Trupele de interventie ale Politiei si ale SRI au stabilit insa ca alarma a fost falsa. (Lucian Dobrater)

Drama - Fetita inecata in Olt a fost gasita

Scafandrii au reusit sa gaseasca ieri in Olt trupul neinsufletit al Alinei Puiu si al tatalui sau. Fetita de 11 ani a murit in urma cu doua zile, dupa ce a scapat printre parapeti, iar Vasile Puiu si-a gasit sfarsitul incercand sa o salveze. Cadavrele au fost descoperite la Calimanesti, la aproximativ 10 metri in aval de locul producerii tragediei. Cautarile s-au facut la o adancime de aproape 20 de metri. (Alexandra Chivu)

PRM - Motiunea pojarului

PRM va depune la Parlament, pana la 20 decembrie, doua motiuni simple la adresa Guvernului. Liderul partidului, C.V. Tudor, a declarat ieri ca una dintre acestea va avea ca tema epidemia de pojar, iar cealalta casele sinistratilor. Referitor la epidemia de pojar, liderul PRM a spus ca nu poate fi multumit de explicatiile pe care le-ar putea da luni la Parlament ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, pentru ca acesta a fost contabil, "nu are legatura cu domeniul medical". (Carmen Vintila)

Cazul Dodan - Suspectul principal, pus in libertate

Principalul suspect in cazul disparitiei Mihaelei Dodan, fetita de 6 ani din localitatea constanteana Plopeni, va fi cercetat in stare de libertate. Dupa ce Tribunalul Constanta a decis eliberarea lui Jan Tistu, Curtea de Apel a stabilit ieri ca mentine hotararea. Barbatul mai este cercetat si pentru alte infractiuni.

Constanta - Batut in scoala

Patru tineri au agresat ieri un elev al Scolii Aurel Vlaicu din Constanta. Ei au imbrancit-o pe eleva de serviciu, dar si pe directorul adjunct Lucica Zoe. Potrivit politistilor, cei patru au vrut sa razbune o eleva de etnie rroma care fusese palmuita de un coleg. In alt caz de agresiune, cel al profesoarei de la Colegiul Energetic, politistii s-au autosesizat dupa aparitia unor imagini in care aceasta este amenintata si umilita de elevi in sala de clasa. (Mariana Craciun)
×
Subiecte în articol: observator