x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Senatorul Ioan Chelaru: "Există proba materială a ingerinţelor în actul de justiţie ale Monicăi Macovei”

Senatorul Ioan Chelaru: "Există proba materială a ingerinţelor în actul de justiţie ale Monicăi Macovei”

de Cristinel C. Popa    |    07 Sep 2012   •   14:59

"De tentativele repetate ale europarlamentarului PDL Monica Macovei de a pune presiune pe justitie se stia, erau notorii, numai ca nu exista si o proba materiala a acestora'.

Este opinia senatorul Ioan Chelaru care sustine ca aceasta proba a fost deja gasita. "Dovada este data chiar de catre CSM, care in data de 22 mai 2012 a analizat, in plen, rezultatele verificarilor Inspectiei Judiciare ca urmare a cererii unui procuror din Parchetul de pe langa Judecatoria Brasov, Mihai Negulescu, care s-a plans Consiliului ca fostul ministru al Justitiei, Monica Macovei, prin demersurile sale, a incercat sa-i stirbeasca independenta si reputatia profesionala', afirma senatorul.

Chelaru se refera la faptul ca doamna Macovei solicitase Procurorului General al Romaniei sa preia un dosar aflat in curs de solutionare la Parchetul de pe langa Judecatoria Brasov pentru a fi instrumentat la PICCJ si solutionat "mai rapid' si mai "profesionist'.

Intr-un comunicat, Chelaru subliniaza: "In mod evident, procurorul care lucra in acest dosar, Mihai Negulescu, a considerat pe buna dreptate ca aceasta este o ingerinta crasa in activitatea sa independenta si a cerut CSM sa-i apere aceasta independenta. Inspectia Judiciara a conchis ca Ministerul Public nu a dat curs solicitarii europarlamentarului Monica Macovei, mentionand ca implicarea in cursul unui dosar a unei persoane care nu are calitate procesuala este considerata o ingerinta in actul de justitie', arata senatorul Chelaru.

"Este un caz fara precedent de o gravitate extrema. Monica Macovei demonstreaza inca o data (pentru a cata oara!) ca singurul mod real in care accepta sa functioneze justitia din Romania este dupa propriile dorinte sau umori. Este evident ca nu i-a pasat niciodata cu adevarat de independenta justitiei, de performanta acestui sistem sau de problemele reale cu care se confrunta. Acum avem si dovada materiala de necontestat care ne arata ca aceasta doamna se comporta exact ca un komisar din anii ’50. Institutiile statului trebuie sa blocheze ferm asemenea acte fara precedent iar asociatiile profesionale ale magistratilor trebuie sa protesteze hotarat impotriva unui comportament sfidator si aberant al unui europarlamentar. Mai mult chiar, consider ca PDL trebuie sa se delimiteze urgent de asemenea practici ale unui membru important al sau. Partenerii nostri europeni vor intelege, mai devreme sau mai tarziu, ca sub masca atent si indelung croita de aparator al justitiei, Monica Macovei este, de fapt, un dusman feroce al acestui sistem si nu pierde nicio ocazie in a denigra in mod nejustificat doar actele ce nu sunt pe placul domniei sale, chiar daca initiativele sale sunt in dispretul legii! Monica Macovei trebuie oprita din drumul sau de distrugere sistematica a unui sistem judiciar care trebuie sa-si consolideze independenta!', adauga senatorul Ioan Chelaru.

×