x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Spalarea banilor intra in "tavalugul Tamara"

Spalarea banilor intra in "tavalugul Tamara"

de Miruna Pasa Petru    |    Violeta Fotache    |    20 Ian 2006   •   00:00
Spalarea banilor intra in "tavalugul Tamara"

Mostenirea matusii Tamara prinde in tavalugul suspiciunilor institutii importante ale statului. De ieri, Par-chetul instantei supreme anchetea-za penal Oficiul National de Preve-nire a Spalarii Banilor, din seifurile caruia ar fi disparut acte importante pentru dosarul "Averea lui Nastase".

Scandalul declansat de mostenirea matusii Tamara, avandu-i ca protagonisti pe sotii Danasi Adrian Nastase, prinde in tavalugul suspiciunilor institutii importante ale statului, precum Oficiul National de Prevenire a Spalarii Banilor (ONPSB).

Parchetul Instantei Supreme a declansat, de ieri, o ancheta penala chiar asupra Oficiului National de Prevenire a Spalarii Banilor (ONPSB). Institutia s-a cerut pur si simplu cercetata, dupa ce, cu intarziere de 7 ani, s-a trezit ca, din seifurile-i pline de documente secrete, lipsesc acte importante pentru instrumentarea dosarului "Averea lui Nastase". Un procuror din cadrul Sectiei de urmarire penala si criminalistica a Parchetului Instantei Supreme a fost ieri la sediul ONPSB pentru a face verificari privind comiterea unei posibile infractiuni de distrugere sau sustragere de documente secrete din dosarul constituit de Oficiu in cazul unei operatiuni de 400.000 de dolari intrati in contul Danei Nastase. Nu se stie exact cand, nici de catre cine au fost sustrase ori distruse documentele atat de relevante in cazul averii fostului prim-ministru Adrian Nastase. Procurorii incearca acum sa descopere autorii si modul in care a fost posibil asa ceva.

DESCOPERIREA. Totul a pornit de la un articol de presa. Un cotidian central sustinea intr-un articol recent ca, prin anul 1999, ONPSB sesizase Parchetul General cu date despre o posibila infractiune de spalare de bani prin conturile sotiei fostului premier. Intrebarile care se puneau erau ce s-a intamplat cu sesizarea si de ce nu au facut procurorii nici o cercetare. Asa se face ca procurorii s-au apucat sa scormoneasca propriile arhivele BDS (Biroul Documente Secrete) pentru gasirea presupusei informari. "Dar nu am gasit nimic, nicaieri in Parchetul General o asemenea sesizare!", ne-a declarat ieri seful Biroului de Presa al Parchetului instantei supreme, procurorul Robert Cazanciuc. Apoi, procurorii i-au intrebat pe reprezentantii Oficiului de ce nu le-au trimis sesizarea despre care se vorbeste, unde este ea?

"Drept raspuns, am primit in urma cu cateva zile o sesizare de la Oficiul National de Prevenire a Spalarii Banilor ca din dosarul constituit de Oficiu, la informarea Bancii Creditanstalt din anul 1999, privind o tranzactie de 400.000 de dolari, au disparut sau au fost distruse mai multe documente", ne-a explicat procurorul Robert Cazanciuc. Asa se face ca, pe urmele unei pretinse informari de acum 7 ani, s-a ajuns la o cu totul alta sesizare.

CINE AR PUTEA DA CU SUBSEMNATUL
Pe vremea cand se presupune ca oficiul ar fi facut prima sesizare, institutia abia fusese infiintata, in cursul anului 1999. Primul ei sef a fost Adrian Cucu, de la Ministerul de Finante. Cei sase membri ai ONPSB desemnati atunci de Guvern erau Ioan Melinescu, de la Ministerul Justitiei, Serban Marin, de la Ministerul de Interne, Vasilica Enescu, din Parchetul General, Mariana Irina Georgescu, de la BNR, Doru Bulata, din cadrul Asociatiei Romane a Bancilor, si Anghel Iordan, de la Curtea de Conturi. Din 2001 la sefia Oficiului a fost numit Ion Melinescu. El a fost revocat din functie, la cerere, in aprilie 2004, in locul sau fiind numit ulterior judecatorul Ilie Iulian Dragomir, vicepresedintele Curtii de Apel Bucuresti. Inca de la inceput, Dragomir a atras public atentia asupra unor "scapari" ale fostei conduceri a oficiului. Au fost facute astfel mai multe sesizari penale impotriva lui Melinescu, acuzat ca ar fi incalcat prevederile legale privind protectia informatiilor clasificate. Ieri procurorii au "discutat" cu membrii oficiului pentru a afla exact ce documente au disparut si de unde. Nu este exclusa audierea persoanelor cu diverse functii la ONPSB in perioada 1999-2006.

MIRON MITREA LA INSTANTA SUPREMA
Dupa Adrian Nastase si Dan Ioan Popescu, a venit, se pare, randul lui Miron Mitrea (foto), fost ministru al Transporturilor, sa dea explicatii in justitie, pentru niste tranzactii cu terenuri in Baneasa. Surse judiciare ne-au precizat ca astazi ar fi iminenta audierea lui Miron Mitrea de judecatori ai instantei supreme. Astazi, la Sectia Penala a Inaltei Curti de Justitie, are loc sedinta de judecata in procesul intentat de Societatea Aviatia Utilitara Bucuresti in legatura cu un dosar privind tranzactii cu terenuri revendicate de societatea amintita, ne-au declarat ieri surse judiciare. Celelalte parti ale dosarului 4383/ 2005 sunt omul de afaceri Sorin Avramescu si Miron Mitrea. Cazul a ajuns pe rolul instantei, dupa ce mai intai a trecut pe la Parchetul General, unde, in cursul anului 2005, Mitrea a primit verdictul "NUP".
×
Subiecte în articol: observator