x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Termenul de depunere a dosarelor pentru Burselor UNIMIR, în valoare de 5000 euro, a fost prelungit

Termenul de depunere a dosarelor pentru Burselor UNIMIR, în valoare de 5000 euro, a fost prelungit

de Luminita Ciobanu    |    07 Mai 2014   •   23:11

Consiliul Director al Uniunii Muzicienilor Interpreți din România prelung eşte cu 5 zile termenul de depunere a dosarelor în vederea participării la concursul pentru acordarea Burselor UNIMIR 2014-2015. Aceste burse vor fi acordate tinerilor muzicieni talentați, cu vârsta cuprinsă între 12 și 24 ani, intergrați în sistemul de învățământ din România, care arată o înzestrare artistică de excepție. Cuantumul bursei lunare este de 100 EURO și se acordă pentru o perioada de 10 luni, beneficiari fiind cinci tineri.

Criteriul principal de selecție va consta în evaluarea datelor artistice ale candidatului, relevanța dosarului, concursurile din palmaresul fiecărui candidat și capacitatea de transcendență în lucrările interpretate.

Calendarul concursului de atribuire a Burselor UNIMIR 2014-2015 este următorul: 23 aprilie – lansarea înscrierilor pentru Bursele UNIMIR 2014-2015; 23 aprilie - 12 mai – primirea dosarelor de înscriere; 12 – 14 mai – evaluarea dosarelor de înscriere; 14 mai – anunțarea concurenților calificați; 24 mai – etapa finală a concursului; 26 mai – anunțarea câștigătorilor Burselor UNIMIR. Bursierii UNIMIR pentru 2013-2014 sunt: pianistul Abel Edison Corban, soprana Antonia Cosmina Stancu, interpreta de folclor Emilia Dorobanțu și oboistele Felicia Greciuc și Cristina Ordean.

Precizăm de asemenea că Uniunea Muzicienilor Interpreţi din România este o organizaţie nonprofit şi nonguvernamentală, constituită prin asocierea liberă a personalităţilor care s-au distins în arta creaţiei interpretative prin activitate individuală de referinţă în plan naţional şi internaţional. UNIMIR statuează ca principiu fundamental libertatea concepţiei artistice şi largul schimb de opinii, în temeiul unui profesionalism riguros, neadmiţând sub niciun motiv afilierea la vreo ideologie de orice natură şi urmărind sub toate aspectele promovarea valorilor reale pe tărâmul artelor. Singura politică va fi cea strict culturală, tinzând către fructificarea maximă a energiilor pe plan artistic spiritual. Consiliul Director al UNIMIR este format din Vlad Conta, Nicolae Licareț, Ionel Voineag, Viniciu Moroianu, Mircea Luculescu, Gheorghe Palcu  și Miltiade Nenoiu.

×