x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator The NO Project: campanie împotriva traficului de persoane

The NO Project: campanie împotriva traficului de persoane

de Sebastian S. Eduard    |    23 Sep 2013   •   17:13
The NO Project: campanie împotriva traficului de persoane

Sub îndemnul “Foloşeste-ţi talentul în lupta împotriva traficului de persoane”, la Bucureşti a demarat “The NO Project” -  o acţiune de sensibilizare a publicului în scopul creşterii nivelului de conştientizare asupra fenomenului traficului de persoane prin film, muzică, artă, dans, sport, activităţi educative şi social media.

La întrebarea legată de modul în care oamenii se pot implica în lupta împotriva traficului de persoane, voluntarii care au creat “The NO Project powered by Bancpost” răspund adesea că e vorba de dăruirea talentului şi pasiunii creatoare. Unii oameni pictează. Unii cântă. Alţii dansează, scriu, joacă în piese de teatru sau în filme, fac sport. Indiferent care ar fi pasiunea fiecăruia, talentul şi dedicarea unei persoane pot fi canalizate pentru a lupta împotriva traficului de persoane.

“Deşi se află pe agendele internaţionale încă din anul 2000, traficul de persoane, ca fenomen infracţional şi social, rămâne în continuare o realitate ce necesită un efort susţinut şi continuu din partea organismelor internaţionale, a fiecărui stat în parte, dar şi a întregii societăţi” este de părere dl Comisar-Şef Maximilian Nicolae, Şef Serviciu Prevenire Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane. “Reacţia împotriva traficului de persoane implică mai multe aspecte: ca activitate economică ilegală, traficul este una dintre resursele financiare principale ale crimei organizate; ca încălcare majoră a drepturilor fundamentale ale omului, este o ofensă adusă demnităţii umane pe care România nu o poate trece cu vederea; ca activitate ilegală transfrontalieră, este un element care ameninţă securitatea şi un domeniu de cooperare important în interiorul UE şi în parteneriat cu state, regiuni şi terţe organizaţii internaţionale”.

The NO Project este un proiect internaţional independent, în care sunt implicaţi profesori, jurnalişti, muzicieni, actori, oameni de afaceri şi bancheri, oameni de toate vârstele şi provenind din toate mediile culturale, oameni care lucrează împreună pentru a transmite un mesaj şi un îndemn referitor la lupta împotriva traficului de persoane.
Proiectul a fost deja lansat în Grecia şi Bulgaria. În România, The No Project powered by Bancpost va fi implementat, de asemenea, la nivel naţional, având în vedere contextul şi realităţile specifice ţării noastre.


×
Subiecte în articol: trafic de persoane