x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Blaga şi-a pus nepotul pe listele PNL Timiş

Blaga şi-a pus nepotul pe listele PNL Timiş

de Marius Gîrlașiu    |    07 Oct 2016   •   10:23
Blaga şi-a pus nepotul pe listele PNL Timiş
Sursa foto: CONSTANTIN DUMA / AGERPRES FOTO

Vasile Blaga susţine că nu va mai candida la alegerile parlamentare din cauza dosarului deschis la DNA, dar i-a păstrat unui nepot de-ai săi primul loc pe listele PNL Timiş pentru Camera Deputaţilor.

Nepotul “buldogului” este rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, Marilen Pîrtea, devenit în 2012, la doar 37 de ani, cel mai tânăr rector de Universitate din România.

Fostul copreşedinte liberal şi-a anunţat capitularea după acuzaţiile de trafic de influenţă aduse de procurorii DNA şi a promis că nu va mai candida pe listele PNL la alegerile parlamentare din 11 decembrie. Blaga avea rezervată prima poziţie pe lista PNL Timiş pentru Senat, însă rămâne de văzut dacă promisiunea iniţială va fi respectată până la capăt. Chiar şi aşa, site-ul ancheteonline.ro scrie că fostul lider PDL-ist şi-a plasat nepotul în capul listei pentru Camera Deputaţilor în judeţul Timiş. Marilen Pîrtea, nepotul lui Vasile Blaga, este nimeni altul decât rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, aceeaşi universitate la care şefa DNA Laura Codruţa Kovesi şi-a obţinut doctoratul în anul 2011. Originar din Ştei, la fel ca unchiul de la Capitală, Pîrtea nu este străin de politică, fiind un apropiat al vechiului PDL pe vremea Guvernului Boc, iar mai apoi al PSD după venirea lui Victor Ponta în fruntea Executivului. După fuziunea dintre PNL şi PDL, rectorul din Bihor a devenit omul liberalilor. În vară, datorită relaţiilor strânse pe care le are cu actualul preşedinte al CJ Timiş, Sorin Grindeanu (PSD), Marilen Pîrtea a fost la un pas să candideze din partea PSD pentru primăria Timişoarei împotriva liberalului Nicolae Robu.

Nepotism la rang de artă

Cazul nepotului lui Vasile Blaga nu este unul singular printre liberali. Jurnalul Naţional a dezvăluit luna trecută un alt episod de nepotism din interiorul PNL. Este vorba despre fiica deputatului liberal Vasile Horga, Maria Gabriela (30 de ani), care ar avea asigurat un loc eligibil pe listele PNL Constanţa pentru Camera Deputaţilor. La 23 de ani, tânăra liberală era consiliera lui Daniel Dăianu la Parlamentul European, apoi a lui Daniel Chiţoiu, în Parlamentul României, la Ministerul Economiei şi la ANAF. Pupila foştilor miniştri liberali a devenit doctor în economie la 27 de ani, iar acum predă atât la Universitatea Ovidius din Constanţa, cât şi la Aacademia de Studii Economice din Bucureşti. Tânăra a devenit milionară în euro de pe urma celor 43 de contracte primite de la stat în perioada 2010- 2015, majoritatea după ce a început să ocupe funcţii de conducere în companii publice.

Vasile Blaga, senator PNL: O să îmi fac treaba şi o să fac ceea ce ştiu, inclusiv în campania electorală, din poziţia de simplu membru al PNL.

×
Subiecte în articol: vasile blaga Marilen Pîrtea