Bursa transferurilor: traseiştii neamului

Politica mioritică ar putea prelua lejer modelul din fotbal. O perioadă de „mercato” în care transferurile între partide să fie legale. Ar fi soluţia de bun-simţ în faţa traseismului politic. Migraţia politică a dus la cazuri de parlamentari care au schimbat chiar şi patru partide într-o singură legislatură.

„Puterea este vechea clădire din piatră care rezistă de secole. Nu pot respecta pe cineva care nu vede diferenţa dintre bani şi putere”. Cuvintele lui Frank Underwood, celebrul personaj politic din serialul american House of Cards, despre intrigile de la Casa Albă, i-au inspirat şi pe politicienii români. Interesele personale i-au făcut pe aleşii neamului să schimbe partidele după cum bate vântul. Nici vorbă de vreo ideologie, de stânga sau de dreapta, de liberali sau socialişti, parlamentarii au trecut dintr-o barcă în alta după cum le-a dictat interesul şi după cum s-a schimbat puterea.

Bani din „plimbare”

Dan Diaconescu a avut „geniala” idee să profite de pe urma traseiştilor. Înaintea alegerilor din 2012, fondatorul PPDD i-a obligat pe toţi parlamentarii formaţiunii sale să semneze un contract antitraseism. Cu o clauză specială care prevedea că cei care dezertau din partid erau obligaţi să plătească o „despăgubire” în valoare de două milioane de euro. Între timp, PPDD s-a dezintegrat după ce părintele fondator a ajuns la închisoare. Toţi cei 68 de parlamentari pe care i-a avut iniţial s-au împrăştiat la PSD, PNL sau ALDE, iar ce a mai rămas a fost înghiţit de UNPR-ul lui Gabriel Oprea prin fuziune. La un calcul simplu, dacă s-ar fi pus în practică ideea din 2012, Dan Diaconescu ar fi câştigat astăzi aproape 140 de milioane de euro din traseismul politic. Doar că acea clauză nu a fost activată vreodată pe motiv că este neconstituţională.

Mercato politic

Şi printre senatori e la modă traseismul. Ciprian Rogojan a evoluat în grupul PDL, dar nu s-a acomodat la democrat-liberali. „Cici de la Sistem” a trecut apoi la PMP, ca să ajungă, într-un final, în UNPR. Alt senator plimbăreţ este Tudor Barbu, care a schimbat trei echipe. A jucat, pe rând, la PPDD, PC şi PNL.

Un caz special este cel al fostului ministru de Interne din timpul Guvernului MRU, Gabriel Berca, aflat acum în arest preventiv. Fost prefect de Bacău, Berca a fost şeful Secretariatului General al Guvernului în cabinetul Tăriceanu şi senator PNL. S-a despărţit de liberali pentru a se înscrie în PDL, după care a fost consilierul fostului preşedinte Traian Băsescu, motiv pentru care a ajuns vicepreşedinte în PMP. Când a simţit că se scufundă corabia, Berca a virat înapoi spre liberali. Cel puţin aşa a vrut. A anunţat că a revenit în PNL, însă Alina Gorghiu i-a dat cu flit. „Nu e membru al PNL şi nici nu va fi. Se va bucura domnul Băsescu să-l ţină în PMP”. Berca a încercat apoi să evite penibilul. „Am avut o intenţie să mă întorc către foştii mei colegi, dar mi-am dat seama că e un partid răvăşit. Sunt tot felul de interese acolo”, şi-a justificat Berca imaginea de refuzat. Şi-a găsit apoi pacea sufletească în UNPR, unde „există disciplină şi rigoare”.

Ideea lui Dragnea

Înaintea alegerilor de anul trecut, Guvernul a dat dezlegare la traseism timp de 45 de zile prin ordonanţă de urgenţă. Celebra OUG 55/2014 sau „ordonanţa Dragnea” prevedea că aleşii din administraţia locală pot migra de la un partid la altul fără să îşi piardă mandatul. Sute de primari şi consilieri locali din toată ţara au întors atunci armele. Au existat judeţe unde unele partide şi-au pierdut toţi primarii, majoritatea ajungând la PSD. În decembrie 2014, imediat după alegeri, Curtea Constituţională a declarat ordonanţa traseiştilor neconstituţională. Primarii traseişti şi-au păstrat, totuşi, funcţiile pentru că au acţionat pe baza unei legi în vigoare la data migraţiei.

Deputați cu dor de ducă

Deputatul Florin Secară şi-a găsit cu greu liniştea în politică. A intrat în Parlament pe listele PDL, dar a trecut, în 2014, în barca PMP. Nu a prins rădăcini nici aici, iar după arestarea Elenei Udrea, deputatul de Vrancea s-a mutat la UNPR. Unde a „jucat” din august anul trecut până în martie anul acesta. Când a avut revelaţia că liberalismul i se potriveşte mai bine decât „interesul naţional” al generalului Oprea. Aşa că s-a transferat la noul PNL.

Un alt nehotărât este deputatul de Arad, Ion Şcheau, care şi-a început mandatul de parlamentar în PPDD. În mai 2013 a rămas „liber de contract” şi s-a antrenat ca indepen-dent până în octombrie acelaşi an când a semnat cu PSD. N-a prins un sezon întreg printre social-democraţi. După nici un an a schimbat ideologia şi a ajuns în PDL. Fuziunea cu PNL l-a prins în februarie 2015 într-o nouă echipă, cea a PNL-ului revopsit.

Şi Marin Anton a schimbat trei echipe în legislatura actuală. A fost ales ca deputat PNL de Giurgiu, a trecut la PMP, iar din martie 2015 s-a răzgândit. A lăsat doctrina de dreapta pentru „interesul naţional” şi s-a înrolat în oastea UNPR.

Deputatul de Suceava, Cezar Cioată, a avut şi el un parcurs ameţitor. A început la PPDD, a plecat la PC, s-a întors în PPDD, a devenit independent, după care s-a reîntors în PC.

Fosta şefă a Loteriei, Liliana Mincă, şi-a trecut şi ea trei partide în CV. A fost aleasă ca deputat PPDD de Botoşani, a plecat apoi din partid şi a înfiinţat alături de ceilalţi dezertaţi Partidul Naţional Democrat, condus de fostul coleg din PPDD, Daniel Fenechiu. Săptămâna trecută, Mincă s-a înscris în UNPR „pentru că îmi place să execut ordinele generalilor care au strategii”. Pentru a executa ordinele cu plăcere, a primit şi un cadou. A fost numită în funcţia de preşedinte executiv al organizaţiei UNPR Botoşani.

Alt caz de traseism patologic este cel al doctorului Tudor Ciuhodaru. Deputatul a ajuns la al patrulea partid, e drept, în două legislaturi. În 2008 a candidat pe listele PSD, a devenit independent, apoi şi-a terminat ultimii doi ani ai mandatului în PC. În 2012 a intrat pe listele PPDD, până în aprilie anul acesta când a ajuns la putere. S-a înregimentat în UNPR.