x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ce se va întâmpla cu Justiţia după alegeri

Ce se va întâmpla cu Justiţia după alegeri

de Marius Gîrlașiu    |    07 Dec 2016   •   12:44
Ce se va întâmpla cu Justiţia după alegeri
Sursa foto: Adrian Manolache

Liderii politici promit marea cu sarea pentru a câştiga încrederea românilor înaintea alegerilor din 11 decembrie. Programele de guvernare ale partidelor colcăie de promisiuni şi reforme în domenii sensibile precum Sănătatea, Educaţia sau Agricultura, însă majoritatea politicienilor dansează pe sârmă când vine vorba despre capitolul nevralgic al viitoarei guvernări – Justiţia. Jurnalul Naţional a comparat programele de guvernare ale partidelor şi vă prezintă traiectoriile pe care poate încăpea Justiţia în funcţie de rezultatul votului de duminică.

 

Liberalii şi-au asumat Platforma România 100 lansată de Dacian Cioloş, pe care au cosmetizat-o cu 100 de măsuri liberale în completarea proiectelor prezentate de premier. În privinţa Justiţiei, PNL garantează “intangibilitatea legislativă și instituțională a Agenţiei Naţionale de Integritate și a Direcţiei Naţionale Anticorupţie”, dar şi “eliminarea tuturor prevederilor de natură să afecteze sau să limiteze derularea anchetelor sau funcționarea eficientă a instituțiilor anticorupție”. Fără a face o precizare clară, liberalii vizează astfel clarificarea tipului de imunitate de care ar trebui să beneficieze parlamentarii. Liderii PNL mai propun şi “regândirea regulilor responsabilității ministeriale, astfel ca activitatea Justiției să depindă cât mai puțin de decizii ale politicienilor”. Cel mai probabil, ideea se referă la modificarea legii care le acordă o superimunitate foştilor miniştri parlamentari, în cazul cărora procurorii nu pot începe nici măcar urmărirea penală fără acordul Camerei din care suspecţii fac parte. În plus, liberalii îi asigură pe români de “ireversibilitatea reformelor, îndeplinirea condiționalităților MCV și deschiderea perspectivelor pentru ridicarea acestuia într-un orizont previzibil”. Printre măsurile propuse de PNL în domeniul Justiţiei se mai regăsesc: limitarea la maximum a legiferării prin ordonanțe de urgență în sistemul judiciar, publicarea integrală a hotărârilor judecătorești, recuperarea prejudiciilor în cazurile de corupție, construirea de noi săli de judecată pentru decongestionarea instanțelor, construirea de penitenciare pentru îmbunătățirea condițiilor de detenție şi alocarea de noi posturi de magistrați și grefieri, pentru a scurta termenele de judecată ale proceselor.

USR: Anticorupţia salvează România

Partidul lui Nicuşor Dan promite că va continua lupta împotriva corupției “printr-un sistem de justiție independent, puternic şi predictibil, dar și printr-o creștere a transparenței funcționării instituțiilor statului și a cheltuirii banului public”. Printre măsurile propuse de USR se numără: publicarea on-line a tuturor hotărârilor pronunțate de instanţe; reforma justiţiei, precum şi o evaluare reală şi transparentă a activității judecătorilor şi procurorilor; reducerea perioadei de soluționare a litigiilor prin mărirea numărului de judecători şi accesul on-line al justițiabililor la propriul dosar.

Nicuşor Dan, preşedinte USR: Principala noastră miză este să oprim PSD să ajungă la guvernare şi apoi să atace statul de drept, cum a mai făcut-o în ultimii ani. Dragnea să dea garanţie că PSD nu va iniţia modificarea legilor ANI, DNA şi Codului penal.

PMP vrea să scăpăm de MCV

De cealaltă parte, partidul lui Traian Băsescu şi-a propus ca prioritate “finalizarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare, fără condiţionalităţi politice, prin îndeplinirea criteriilor care au stat la baza creării acestui Mecanism”. PMP promite “mai mulți judecători, proceduri mai scurte și mai ieftine”, dar şi “simplificarea legislației”. În plus, partidul lui Băsescu susţine că educația pentru justiție și statul de drept ar trebui să înceapă “prin introducerea unor norme etice severe în învățământ”. PMP mai propune şi limitarea prin lege a finanțării campaniilor electorale la o sumă fixă pentru toți candidații, “pentru a limita inechitatea și finanțarea ilegală, care creează obligații oculte”.


PRU vrea amnistie penală

Partidul lui Sebastian Ghiţă le promite românilor că va impune “amnistia penală şi fiscală”, pe motiv că patru milioane de români sunt implicaţi în dosare penale, ceea ce “împiedică dezvoltarea economică a ţării”. Potrivit PRU, prejudiciile financiare vor fi recuperate eşalonat, într-o perioadă de zece ani, iar “penalii” vor fi iertaţi, cu excepţia celor care au comis acte de violenţă sau au pus în pericol siguranţa naţională. În programul de guvernare, PRU spune “Stop abuzurilor procurorilor DNA” şi promite “verificarea tuturor hotărârilor judecătoreşti şi despăgubirilor acordate pâna acum”. În plus, partidul susţinut de Victor Ponta spune stop distrugerii capitalului românesc şi controalelor suprapuse şi excesive ale DNA şi ANAF”.

Sebastian Ghiţă, deputat PRU: PRU le va spune românilor verde în faţă: Ne trebuie amnistie penală şi ne trebuie şi vom impune amnistie fiscală. Vom veni şi vom cere şi vom impune această amnistie penală şi amnistie fiscală.

Chiar dacă promite că va transorma România în cea de-a şaptea putere economică a Europei, partidul lui Călin Popescu Tăriceanu a ignorat Justiţia în programul de guvernare, documentul fiind axat mai mult pe partea economică. Chiar şi aşa, este de aşteptat ca liderii ALDE să insiste pentru proiectul de lege care prevede eliminarea preşedintelui României din procedura de numire a şefilor de Parchete, iar partidul să-şi susţină aliaţii social-democraţi în privinţa iniţiativelor care vizează domeniul Justiţiei.

×