Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Accesul unei persoane condamnate într-o funcţie de demnitate publică precum cea de membru al Guvernului este dilema care a pus pe hold Curtea Constituţională. În România însă, legislaţia diferă de la caz la caz, iar condamnarea definitivă nu constituie o piedică în unele cazuri. Avem parlamentari care-şi exercită mandatul în ciuda condamnărilor definitive, miniştri care îşi iau adio de la Palatul Victoria în cazul unei condamnări, dar şi aleşi locali care îşi pierd mandatul în cazul unei condamnări definitive în instanţă.
Cei nouă judecători ai Curţii Constituţionale se chinuie din data de 7 martie să ia o decizie în cazul Legii 90/2001 care le interzice condamnaţilor să facă parte din Executiv. CCR a amânat, până acum, de două ori un verdict şi a amânat pronunţarea pentru data de 4 aprilie. „E cea mai grea soluţie pe care am avut-o de dat până acum, pentru că problemele sunt mai ales de apreciere politică”, a explicat preşedintele Curţii, fostul deputat PSD Valer Dorneanu. Trecând peste problema „de apreciere politică” a unui judecător constituţional, speţa în cauză a generat o discuţie aprinsă la nivelul societăţii: poate sau nu poate o persoană condamnată printr-o decizie definitivă a Justiţiei să ocupe o funcţie de demnitate publică precum cea de ministru, parlamentar sau ales local? La Bruxelles, după dezbaterile din Comisia LIBE, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a evitat să comenteze subiectul. Asaltat de jurnalişti şi protestatari, fostul judecător CCR a făcut stânga-mprejur, expediindu-i pe ziarişti cu un simplu „eu nu judec cetăţenii, eu am judecat legile” şi „dacă nu eram ministru, nu mă întrebaţi”.
Cum se bat legile cap în cap
Pentru o imagine mai clară a „discriminării” între diferitele categorii de politicieni, Jurnalul Naţional a comparat legislaţia existentă în cazul miniştrilor cu cea pentru parlamentari şi aleşi locali, cazuri c o n c r e t e în care o condamnare definitivă p r o d u c e efecte total diferite. Astfel, Legea 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului şi a ministerelor prevede negru pe alb că „pot fi membri ai Guvernului persoanele […] care nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate”.
Celebrul articol l-a împiedicat pe liderul PSD Liviu Dragnea să pretindă fotoliul de premier după alegerile parlamentare. Dragnea are la activ o condamnare definitivă cu suspendare în dosarul Referendumul şi un dosar aflat în faza de judecată pentru instigare la abuz în serviciu şi fals intelectual. În cazul liderului PSD, deputat de Teleorman la al doilea mandat, condamnarea definitivă este interpretată diferit de două legi în vigoare. Pe de o parte, Legea 90/2001 îi interzice accesul într-un post în Guvern, pe de altă parte Statutul deputaţilor şi al senatorilor (Legea 96/2006) îi permite exercitarea mandatului de parlamentar în condiţiile în care prin sentinţa din aprilie 2016, ÎCCJ nu a dispus ca pedeapsă complementară interzicerea dreptului de a alege şi de a fi ales. Astfel, Statutul parlamentarilor prevede că mandatul unui deputat sau senator încetează „în caz de pierdere a drepturilor electorale, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care se dispune pierderea acestor drepturi” sau „în caz de incompatibilitate”. Efectul acestei norme? Condamnat definitiv în aprilie 2016, Liviu Dragnea nu doar că a rămas deputat până la finalul legislaturii trecute, dar a candidat pentru un nou mandat în decembrie 2016, devenind astfel preşedinte al Camerei Deputaţilor – al treilea om în stat. Şi nu este singurul condamnat definitiv care a rămas parlamentar. În decembrie 2016, deputatul-AKM Cătălin Rădulescu (PSD) a fost condamnat definitiv la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare, însă decizia ÎCCJ nu l-a împiedicat să candideze şi să obţină un nou mandat.
Citește pe Antena3.ro
Tudorel Toader, în unanimitate
În cazul aleşilor locali, situaţia este cu totul diferită. În iunie anul trecut, Parlamentul a vrut să modifice Statutul aleşilor locali, astfel încât aceştia să-şi piardă mandatele doar în cazul în care sunt condamnaţi cu executare, nu şi cu suspendare. Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat Curtea Constituţională, care a admis cu unanimitate excepţia de neconstituţionalitate. În motivarea deciziei 536 din 6 iulie 2016, judecătorii Curţii – din care făcea parte la acea vreme şi actualul ministru Tudorel Toader - arată că, din punctul de vedere al ocupării unei funcţii publice, este irelevant dacă o condamnare definitivă este cu executare sau cu suspendare, aceasta fiind doar o modalitate de individualizare a pedepsei. „Numai condamnarea este cea care determină schimbarea situaţiei juridice a persoanei care exercită demnitatea publică şi o descalifică pe aceasta din punct de vedere legal şi moral pentru ocuparea funcţiei”, explică CCR în motivare. Mai mult, Curtea mai arată că „prezumţia de nevinovăţie, de bună-credinţă şi de loialitate au fost desfiinţate ca efect al hotă- rârii definitive de condamnare, astfel încât, indiferent de modul de executare al pedepsei, unei astfel de persoane nu i se mai poate încredinţa de către stat exerciţiul autorităţii publice”.
Eu nu pot să răspund în numele judecătorilor de la Curte. Eu nu judec cetăţenii, eu am judecat legile. Dacă nu eram ministru, nu mă întrebaţi. Tudorel Toader, ministrul Justiţiei
Cum e la judecători, medici şi poliţişti
Jurnalul Naţional a comparat legislaţia în privinţa politicienilor cu restricţiile puse de lege în cazul altor categorii de funcţii publice. De exemplu, Statutul judecătorilor şi procurorilor (Legea 303/2004) prevede că aceştia sunt eliberaţi din funcţie în cazul unei condamnări definitive pentru orice infracţiune sau suspendaţi în momentul în care asupra lor a fost pusă în mișcare o acţiune penală prin ordonanţă sau rechizitoriu. În privinţa poliţiştilor, Statutul acestora prevede că o persoană poate dobândi calitatea de poliţist dacă „nu are antecedente penale, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea, ori nu se află în curs de urmărire penală sau de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni cu intenţie”. În fine, Legea 95 privind exercitarea profesiei de medic prevede că este nedemn de a exercita profesia „medicul care a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni contra umanităţii sau vieţii în împrejurări legate de exercitarea profesiei de medic şi pentru care nu a intervenit reabilitarea”. Aceeaşi lege consideră nedemn de a exercita profesia „medicul căruia i s-a aplicat pedeapsa interdicţiei de a exercita profesia, pe durata stabilită, prin hotărâre judecătorească sau disciplinară”.
Acea prevedere cu condamnaţii din Legea 90/2001 este o abolire, este o decădere pe viaţă. Ceea ce în nicio democraţie constituţională nu este posibil. Liviu Dragnea, preşedinte PSD
