Emil Boc spune că este bine că opoziţia încearcă dărâmarea Guvernului. Fostul premier consideră că tema moţiunii de cenzură - votul prin corespondenţă, fiind una reală, de care Guvernul Ponta "a uitat".
Citeşte şi Mircea Badea: "Eu dacă aş fi în locul domnului Ponta aş demisiona"
"Este bine, evident, că se încearcă dărâmarea Guvernului şi este sarcina opoziţiei să încerce dărâmarea unui Guvern care nu are performanţe. Să sperăm că va avea şi sorţi de izbândă. Tema moţiunii de cenzură este una reală şi, din nefericire, Guvernul Ponta este scadent la problema votului din diaspora, pentru că făcea jurăminte de credinţă, imediat după ce a pierdut alegererile, că va fi prima temă pe care o va rezolva imediat după ce va ajunge la Palatul Victoria. Au trecut şase luni şi, practic, a uitat ce a promis în decembrie 2014", a spus Emil Boc, fost premier şi actual primar al Clujului, citat de ANTENA 3.
Citeşte şi Orban: Nu există niciun fel de legătură între demersul politic al PNL şi ceea ce se întâmplă în activitatea DNA
Moţiunea de cenzură este semnată de 183 de parlamentari, dintre care 12 de la PSRO şi doi de la grupul-democrat, restul fiind deputaţi şi senatori PNL. Moţiunea este intitulată "Victor Ponta - demis pentru exces de putere prin blocarea alegerilor. Dreptul la vot nu e o lozincă!".
Citeşte şi Alina Gorghiu are contracte similare cu Dan Şova