Preşedintele Klaus Iohannis va vorbi luni în plenul reunit al Parlamentului despre Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2015 - 2019.
Pe 10 iunie, CSAT a hotărât promovarea Strategiei Naţionale de Apărare "O Românie puternică în Europa şi în lume" în Parlament pentru a fi adoptată, una dintre principalele noutăţi ale acestui document fiind conceptul de securitate extinsă.
"Am gândit această strategie ca pe un document integrator, care oferă o viziune şi o direcţie în materie de securitate naţională. Viziunea mea este a unei Românii puternice în Europa şi în lume, asta însemnând pentru mine cel puţin trei lucruri: un stat care îşi apără cetăţenii, oriunde s-ar afla ei, o ţară care îşi apără valorile, interesele, simbolurile, dar şi bunurile naţionale şi resursele naturale, care ştie să-şi protejeze patrimoniul, domeniile de excelenţă, care pune prioritate pe educaţie şi pe sănătate şi, în al treilea rând, un stat care contribuie la menţinerea securităţii colective alături de partenerii lui şi la promovarea democraţiei şi libertăţii", spunea preşedintele Klaus Iohannis, la acea dată, subliniind că Parteneriatul Strategic cu SUA, apartenenţa la NATO şi la UE sunt reafirmate ca piloni ai politicii externe şi de securitate.
Pe 12 iunie, şeful statului a trimis Parlamentului Strategia Naţională de Apărare.
Totodată, Klaus Iohannis le-a transmis preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, şi preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, solicitarea de a adresa Parlamentului un mesaj referitor la această strategie.
Comisiile de apărare din Camera Deputaţilor şi Senat au avizat favorabil pe 17 iunie Strategia Naţională de Apărare.
Şeful statului a avut consultări cu partidele şi formaţiunile parlamentare pe tema Strategiei la începutul lunii iunie.
Zilele trecute, Strategia a fost prezentată şi reprezentanţilor corpului diplomatic din statele membre ale NATO şi ale Uniunii Europene.
Pentru elaborarea Strategiei Naţionale de Apărare au fost consultate comisiile de apărare ale Parlamentului, reprezentanţi ai societăţii civile, ai mediului academic, ai instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale.