x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Liberalii sesizează pe ocolite Comisia de la Veneţia

Liberalii sesizează pe ocolite Comisia de la Veneţia

de Adrian Ilie    |    27 Apr 2018   •   10:30
Liberalii sesizează pe ocolite Comisia de la Veneţia
Sursa foto: DIANA OROS

PNL a obţinut la Consiliul Europei ce nu a obţinut în Parlamentul de la Bucureşti. Comisia de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a aprobat o solicitare a liberalilor de a sesiza Comisia de la Veneţia pentru un punct de vedere privind legile justiţiei. Procedura este o cale extraordinară de sesizare a Comisiei, în condiţiile Parlamentul român nu a dat curs unei solicitări similare făcute de către liberali.

„Victorie PNL! Modificarea Legilor Justiţiei ajunge la Comisia de la Veneţia! Comisia de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) a aprobat solicitarea PNL de sesizare a Comisiei de la Veneţia pentru exprimarea unui punct de vedere cu privire la modificările Legilor Justiţiei propuse de PSD şi ALDE. După refuzul sistematic al celor de la PSD şi ALDE de a cere opinia experţilor internaţionali în privinţa propunerilor de modificare a legilor Justiţiei, PNL a reuşit să obţină acest lucru”, au anunţat triumfalist liberalii. Entuziasmul le-a fost potolit imediat de către preşedintele Comisiei parlamentare speciale pentru legile justiţiei, Florin Iordache. „Comisia de la Veneţia ce să constate? Comisia de la Veneţia nu poate fi peste deciziile Curţii Constituţionale. Comisia de la Veneţia nu va constata decât că aceste modificări, pe care CCR s-a pronunţat de două ori, sunt constituţionale. E un demers politicianist pe care cei de la PNL l-au exportat în afara României, în condiţiile în care au văzut că nu au nicio şansă în România”, a declarat Iordache, pentru News.ro. Imediat, Alina Gorghiu i-a cerut demisia din funcţia de şef al comisiei. „A spus că intervenţia Comisiei de la Veneţia nu poate avea nici un efect, deci PSD-ALDE intenţionează să o ignore şi pe viitor. Cu o astfel de concepţie este clar că domnul Iordache nu poate fi un partener de dialog pentru instituţiile europene”, a motivat Gorghiu.

Încurajări de la Cotroceni

Preşedintele Klaus Iohannis a apreciat că este „un lucru foarte bun” demersul liberalilor. Şeful statului a precizat că aşteaptă să vină primele două legi la promulgare (Legea organizării judiciare şi Legea CSM), în condiţiile în care Statutul magistraţilor mai trece o dată prin Parlament după ce Curtea a declarat şi alte prevederi neconstituţionale. „Când vor veni la mine primele două legi vă voi spune atunci detaliat ce am de gând să fac cu ele”, a spus Iohannis.

 

 

×
Subiecte în articol: pnl sesizeaza Consiliul Europei