x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Liderii PSD se întrunesc pentru desemnarea unui nou premier

Liderii PSD se întrunesc pentru desemnarea unui nou premier

15 Iun 2017   •   12:33
Liderii PSD se întrunesc pentru desemnarea unui nou premier
Sursa foto: DIANA OROS

În pofida faptului că postul de premier nu este vacant, liderii PSD se întrunesc, joi, pentru desemnarea unui nou prim ministru.

Social-democraţii se reunesc joi în Comitetul Executiv Naţional (CExN) la sediul central al PSD, la ora 14,00, potrivit unor surse din partid. 

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat miercuri seara, după şedinţa CExN al partidului care a decis retragerea sprijinului pentru premierul Sorin Grindeanu, că va fi convocată joi o nouă reuniune în care să se discute despre o propunere de prim-ministru care să fie înaintată preşedintelui Klaus Iohannis. 

Premierul Sorin Grindeanu a anunţat însă miercuri seara, la Palatul Victoria, că nu îşi va da demisia din funcţie, decât după de şeful statului va numi un premier de la PSD. 

Preşedintele Klaus Iohannis solicită soluţionarea urgentă a crizei din interiorul coaliţiei de guvernare, a declarat joi purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi. 

"Preşedintele solicită soluţionarea urgentă a crizei din interiorul coaliţiei de guvernare pentru a se evita instabilitatea politică. Rezolvarea crizei interne a coaliţiei este strict responsabilitatea partidelor din care este alcătuită. Preşedintele garantează respectarea Constituţiei în cazul acestei proceduri", a spus Dobrovolschi. 

 

×