Meseriile de mult uitate ale politicienilor români

Multora dintre politicienii români nu li se potriveşte proverbul „meseria e brăţară de aur”. Aruncate de bunăvoie în vâltoarea politicii de ani buni, personalităţi poli¬tice importante nu au mai avut ocazia să profeseze în domeniul în care s-au pregătit, chiar dacă, în unele cazuri, aveau în faţă o carieră profesională sau academică strălucită. În schimb, succesele lor în do-meniul politic sunt de multe ori discutabile.
Au terminat o facultate, s-au apucat de meseria pentru care s-au pregătit şi apoi au abandonat-o pentru mirajul politicii. În multe cazuri, ţara a pierdut un specialist şi s-a ales cu un politician slab, deşi nu întotdeauna. Alţii au alergat după doi iepuri deodată: s-au ocupat de politică, dar au intrat şi în afaceri în domenii diferite de pregătirea lor universitară, stimulaţi de valul schimbării de după 1989. Un exemplu. Există şi cazuri în care oameni cu înclinaţii către arte şi litere s-au coborât în lumea brutală a politicii.

Ruptura Revoluţiei
În 1989, Petre Roman a devenit prim-ministru îmbrăcat în celebrul pulover roşu pe care l-a purtat pe baricadele zilelor Revolu¬ţiei. Până atunci îşi făcuse o reputaţie consolidată de specialist în mecanica fluidelor. Absolvent strălucit al Universităţilor din Toulouse şi Bucureşti, a devenit cadru universitar reputat. Cariera sa politică a fost mult mai sinuoasă decât cea universitară. A fost de două ori prim-ministru, a fost ministru de Externe, parlamentar, însă a cunoscut umilinţa de a fi îndepărtat din Palatul Victoria de mineri, a pierdut şefia PD, partidul înfiinţat de el, în faţa lui Traian Băsescu, iar recent a rămas şi fără mandatul de parlamentar. Călin Popescu-Tăriceanu este de meserie hidrotehnist, dar a renunţat la promiţătoarea carieră universitară intrând în afaceri cu automobile şi în politică în calitate de lider liberal după 1990. Ce-i drept, afacerile l-au făcut un om bogat, iar palmaresul său în politică este de invidiat: a atins vârful ca premier în 2004-2008, iar acum este preşedinte al Senatului. Prietenul său, Dinu Patriciu, a urmat acelaşi drum. Până în 1990 era un arhitect de prestigiu chiar şi străinătate, iar tinerii dornici să intre la Arhitectură se îngrămă¬deau să facă meditaţii cu el. Însă Patriciu a devenit apoi petrolist, ca şi tatăl său, întemeind compania Rompetrol. Bilanţul politic a fost însă jalnic: o candidatură eşuată la primăria Capitalei, iar în ultimii ani ai vieţii, influenţa sa în PNL devenise insignifiantă. Verestoy Attila e în Parlament încă din 1990. Înainte era specialist în chimie indus-trială, însă a lăsat epru¬beta şi retorta pentru a pune mâna pe drujbă şi a întemeia un adevărat imperiu în domeniul exploatării forestiere. Un alt fost prim-ministru, Emil Boc, s-a specializat în filosofie politică şi drept consti¬tuţional, însă a condus Guvernul cu cele mai multe legi respinse de Curtea Constituţională, situaţie specu¬lată de adversari, care i-au ironizat deseori competen¬ţele de constituţionalist. Vasile Blaga e de meserie inginer mecanic, făcând parte din categoria celor care s-au făcut ingineri în perioada industrializării comuniste, deşi înclinaţiile lor erau spre sfera umanistă, în cazul copreşedin¬telui PNL, spre istorie. După 1990, a fost şef de vamă şi parlamentar.


Jobul de președinte

Cei patru preşedinţi de după 1989 şi-au abandonat meseriile de bază pentru a se pune în slujba ţării. Primul şef de stat ales după Revoluţia din ’89, Ion Iliescu, este de profesie hidrolog. Iliescu a studiat mecanica fluidelor la Institutul Politehnic din Bucureşti şi mai apoi la Institutul Energetic al Universităţii din Moscova. De multe ori, la inundaţii, întrebat de jurnalişti cum pot fi evitate viiturile, Iliescu a făcut pe meteorologul de serviciu.



„Dacă va avea loc o încălzire rapidă, cu topirea masivă a zăpezii, aceasta va crea pericole reale pentru inundaţii de mari dimensiuni”, avertiza Iliescu în 2012. O vreme a fost şi director de editură. Din 1984, când a fost exclus din PCR şi până în decembrie 1989, președintele de onoare al PSD a fost director la Editura Tehnică.



Preşedinte al României din 1996 până în 2000, Emil Constantinescu este la bază geolog. El a parcurs toate treptele carierei universitare la Facultatea de Geologie a Universităţii din Bucureşti. De altfel, după ce şi-a încheiat mandatul la Cotroceni, Constantinescu a revenit la catedra de Mineralogie a facultăţii. Traian Băsescu a absolvit în 1976 Facultatea de Navigaţie, secţia comercială. Timp de şase ani, din 1981 până în 1987, Băsescu a fost căpitan de cursă lungă. În 2013, Băsescu şi-a reînnoit brevetul de comandant de navă după un curs de 40 de ore şi mai multe teste pe un simulator de navigaţie la Constanţa, pentru ca numai după un an să devină în mod oficial pensioanr. Actualul preşedinte, Klaus Iohannis, a absolvit Facultatea de Fizică a Universităţii Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca în anul 1983. În următorii cinci ani a predat la diferite şcoli şi licee din Sibiu, iar din 1989 până în 1997 a fost profesor de fizică la Colegiul Naţional Brukethal, unde fusese şi elev. Următorii doi ani, 1997-1999, Iohannis a fost inspector şcolar general ad-junct, iar din 1999 până în anul 2000, când a fost ales primar al Sibiului, a fost inspector general. Primăria a pus capăt activităţii sale didactice.



De la vioară la cacofonia Parlamentului
Deputatul Mădălin Voicu a învăţat să cânte la vioară de la tată său, marele violonist Ion Voicu, şi să dirijeze de la Sergiu Celibidache şi Hans Swarowsky, iar cariera muzicală se anunţa strălucită. Şi-a restrâns însă activitatea de muzi¬cian pentru a face loc în viaţa sa zgomotelor stridente ale dezbaterilor parlamentare, în paguba melomanilor autohtoni. Un alt muzician din PSD a fost Victor Socaciu, care şi-a împărţit ani buni activitatea între Festivalul „Om bun” şi proiectele de lege de la Comisia de cultură a Camerei. Fostul ministru Varujan Vosganian este economist, însă este totodată un scriitor apreciat şi pianist amator. „De câte ori venea cineva să-mi ceară bani şi nu aveam, îi cântam la pian”, relata Vosganian.



UDMR, Uniunea Artiștilor Maghiari

UDMR este singurul partid care a avut doar scriitori ca preşedinţi. Primul a fost Domokos Geza, urmat de Marko Bela, autor a nu mai puţin de 18 volume de poezii şi câştigător al mai multor premii literare. În 2011, Marko i-a lăsat locul confratelui său scriitor, Kelemen Hunor, care are la activ un roman şi două volume de poezii. În plus, deputatul Marton Arpad a fost actor la Teatrul din Sfântu Gheorghe până să se apuce de politică în 1990.