x close

Ministrul de Interne se află pe litoral

0
28 Apr 2018 - 16:40
Ministrul de Interne se află pe litoral

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat sâmbătă, la Mamaia, că pe litoral în această perioadă sunt mobilizaţi aproximativ 800 de oameni din forţele de ordine, ea arătând că este important ca oamenii să se simtă în siguranţă în aceste zile de minivacanţă, dar şi în perioada estivală şi să-i vadă pe angajaţii ministerului la datorie, acolo unde nevoie de ei. 

Însoţită de secretarii de stat Raed Arafat şi Nucu Marin, ministrul Carmen Dan a trecut în revistă elementele din dispozitivul ce va asigura ordinea publică şi siguranţa cetăţenilor în perioada vacanţei de 1 Mai şi a sezonului estival. 

În cursul vizitei la sediul Poliţiei Mamaia, Carmen Dan a declarat presei că vizita are ca scop să identifice modul în care sunt gestionate problemele din dispozitivul creat cu ocazia vacanţei de 1 Mai şi pregătirile pentru sezonul estival. 

"A fost o vizită de lucru tocmai pentru a ne asigura că planul nostru de măsuri în ceea ce priveşte minivacanţa de 1 Mai funcţionează şi că toţi cei care au responsabilităţi în gestionarea acestor măsuri sunt prezenţi. Mă interesează ca turiştii să simtă că suntem prezenţi. În fapt, este o repetiţie pentru ceea ce urmează. Este important pentru noi ca oamenii să ne vadă la datorie şi să se simtă în siguranţă. Acesta este obiectivul asumat de MAI", a afirmat ministrul Afacerilor Interne. 

Ea a adăugat că în urma evaluării făcută la faţa locului a rezultat că sunt suficiente forţe de ordine mobilizate pentru această perioadă pe litoral, dar şi în alte zone ale ţării cu aflux mare de turişti 

"Sunt suficiente forţe şi pot să vă spun că dintr-o primă evaluare, numai în ceea ce priveşte minivacanţa de 1 Mai, am estimat că vom avea pe litoral o prezenţă de aproximativ 40.000 de persoane, şi în Deltă - aproximativ 10.000 de persoane. Asta înseamnă că noi a trebuit să ne dimensionăm dispozitivul în aşa fel încât să acoperim acest aflux de turişti în această perioadă şi bineînţeles să identificăm care sunt zonele în care trebuie să acţionăm cu precădere în pregătirea sezonului estival", a mai subliniat ministrul Carmen Dan. 

"Le transmitem turiştilor să aibă sentimentul că sunt în siguranţă şi că angajaţii MAI sunt prezenţi în zona cu public numeros, unde sunt organizate evenimente, la cluburi. În prezent pe litoral avem aproximativ 800 de angajaţi. Din luna iulie când începe efectiv sezonul estival vom avea efectiv încă 250 de angajaţi ai MAI pe serii; mă refer la poliţişti şi pompieri. Jandarmii vor interveni în dispozitiv, pentru că ei au acele dispozitive flexibile ori de câte ori se va impune. Nu vreau să înţeleagă cineva că suntem o prezenţă agresivă, dar vreau ca toată lumea să ştie că suntem atenţi şi că am evaluat riscurile", a declarat ministrul Dan. 

Totodată, ministrul Afacerilor Interne a precizat că pe Autostrada Soarelui acţionează şapte echipaje de poliţie şi 10 motociclişti. AGERPRES


 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 






Mai multe titluri din categorie

Brexit: UE, ingrijorata de "iluziile" Londrei privind Irlanda

Brexit: UE, ingrijorata de "iluziile" Londrei privind Irlanda
Uniunea Europeană este îngrijorata în legătură cu "iluziile" Londrei privind rezolvarea problemei graniţei sale terestre cu Irlanda după Brexit, a afirmat la Bruxelles un oficial cu rang înalt, avertizând că...

Israel: Undă verde pentru folosirea gloanţelor reale în Fâşia Gaza

Israel: Undă verde pentru folosirea gloanţelor reale în Fâşia Gaza
Curtea Supremă a Israelului a validat utilizarea gloanţelor reale împotriva palestinienilor care manifestează de-a lungul graniţei în Fâşia Gaza.   În hotărârea de 41 de pagini publicată de...

Rugaciunea care te scăpa de necazuri!

Rugaciunea care te scăpa de necazuri!
Această rugăciune se spune într-o zi de vineri și se pare că te poate apăra de necazuri.   ”Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorul cel dulce al sufletului meu, în această zi a Răstignirii Tale pe...

Traian Băsescu s-a decis: se retrage din politica!

Traian Băsescu s-a decis: se retrage din politica!
Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat că la finalul mandatului de senator îşi încheie activitatea politică şi că partidele de dreapta ar trebui să meargă la alegerile europarlamentare pe o listă...

Teodorovici: Se măresc pensiile cu 10% de la 1 iulie

Teodorovici: Se măresc pensiile cu 10% de la 1 iulie
Pensiile se vor mări cu 10% de la 1 iulie şi nu vor fi probleme în privinţa plăţii pensiilor şi salariilor, a dat asigurări ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.   "Sunt bani şi vor fi...

De ce vrea Elena Udrea să își prezinte cazul la ONU

De ce vrea Elena Udrea să își prezinte cazul la ONU
Elena Udrea susţine că dosarele în care SRI a lucrat cu DNA ar trebui rejudecate, având în vedere documentul secret prezentat de Traian Băsescu. Fostul ministru al Turismului susţine că îşi va prezenta...

Ministrul Finanţelor: Pensiile se vor mări cu 10% de la 1 iulie

Ministrul Finanţelor: Pensiile se vor mări cu 10% de la 1 iulie
Pensiile se vor mări cu 10% de la 1 iulie şi nu vor fi probleme în privinţa plăţii pensiilor şi salariilor, a dat asigurări, joi, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici. "Sunt bani şi vor fi până...

Cum scapi de moloz după renovare?

Cum scapi de moloz după renovare?
Ați decis să faceți renovări în casă și nu știți unde să aruncați gunoaiele rezultate din construcții și demolări? Legea obligă şi persoanele fizice să execute lucrări de renovare a locuinţei numai cu...

Prinţul Charles a vizitat sediul Institutului Cultural Român din Londra

Prinţul Charles a vizitat sediul Institutului Cultural Român din Londra
Prinţul Charles a vizitat, joi, sediul Institutului Cultural Român (ICR) din Londra, unde a admirat expoziţia de acuarele asociată volumului bibliofil "Transylvania Florilegium", care celebrează unicitatea şi...

Victor Ponta: Sper să se rupă coaliţia PSD-ALDE, e spre binele României şi al democraţiei

Victor Ponta: Sper să se rupă coaliţia PSD-ALDE, e spre binele României şi al democraţiei
Fostul prim-ministru Victor Ponta a declarat joi, la RFI, că în PSD există o "nemulţumire uriaşă" legată de modul în care Liviu Dragnea conduce acest partid şi nu exclude posibilitatea ruperii coaliţiei...

Prognoza METEO pentru 25, 26, 27 şi 28 mai: Cer noros

Prognoza METEO pentru 25, 26, 27 şi 28 mai: Cer noros
Vremea va fi în continuare caldă, dar gradul de instabilitate atmosferică va fi în creștere. Se vor semnala averse și descărcări electrice la munte, local în jumătatea de nord a țării și pe arii mai...

VIDEO - Tornadă în Timișoara, inundații în Lugoj

VIDEO - Tornadă în Timișoara, inundații în Lugoj
O furtună a adus cantități mari de ploaie în Timiș astfel că multe străzi din Lugoj au fost inundate. A plouat mult și în Timișoara, însă alt fenomen meteo a atras atenția internauților. Pe...

Mike Pompeo: Phenianul nu a răspuns în ultimele zile la întrebările Washingtonului

Mike Pompeo: Phenianul nu a răspuns în ultimele zile la întrebările Washingtonului
Phenianul nu a răspuns în ultimele zile la întrebările Washingtonului legate de pregătirile logistice pentru summitul de la 12 iunie, a declarat joi secretarul de stat american Mike Pompeo, după ce preşedintele...

Ucraina interzice activitatea agenţiei de presă ruse RIA Novosti pe teritoriul său

Ucraina interzice activitatea agenţiei de presă ruse RIA Novosti pe teritoriul său
Ucraina a interzis joi agenţiei de presă ruse RIA Novosti să-şi desfăşoare activitatea pe teritoriul său, în cadrul noilor sancţiuni care vizează Moscova şi care intervin la o săptămână după arestarea...

Loto 6/49 din 24 mai 2018. Rezultatele Tragerilor Loto 24 mai 2018. Numerele câștigătoare de joi, 24 mai 2018

Loto 6/49 din 24 mai 2018. Rezultatele Tragerilor Loto 24 mai 2018. Numerele câștigătoare de joi, 24 mai 2018
Loto 6/49 din 24 mai 2018. Joi, 24 mai, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc dupa ce la tragerile loto de duminica, 20 mai, Loteria Romana a acordat 31.716...
Pe 7 iunie, Jurnalul împlineşte 25 de ani. Spune-ţi povestea şi te premiem!
Serviciul de email marketing furnizat de