x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Nicolae Ceaușescu și Ion Iliescu revin în politică

Nicolae Ceaușescu și Ion Iliescu revin în politică

de Maria Alifantis    |    27 Mai 2016   •   09:41
Nicolae Ceaușescu și Ion Iliescu revin în politică

Fostul dictator îşi doarme somnul de veci în cimitirul Ghencea, însă tizul său, un mecanic de pompe de apă din Olt, candidează pe listele PSD pentru Consiliul local din comuna Poboru. Preşedintele de onoare al PSD are şi el o clonă. Ion Iliescu din Olt n-are nici 30 de ani şi vrea să fie consilier local în Crâmpoia.

Județul Olt rescrie istoria cu cele două candidaturi ale lui Ion Iliescu și Nicolae Ceau-șescu. Deși s-ar presupune că cele două nume le vor crea reţineri alegătorilor, un sondaj realizat la începutul anului arată că 52% dintre români cred că Partidul Comunist a fost „mai bun” decât partidele actuale. Candidatul formațiunii lui C.P. Tăriceanu, Ion Iliescu din ALDE, vrea să fie consilier local în comuna Crâm-poia și ocupă poziţia a opta, la jumătatea listei de candidaţi. „Iliescu e tânăr, lucrează în domeniul construcţiilor, are până în 30 de ani. Vom vedea dacă locul ocupat de Ion Iliescu este eligibil, este la jumătatea listei, competiţia e una destul de strânsă la noi în comună, sunt 13 mandate de consilieri", spune liderul ALDE din comună, Ilie Chiriţă.

„Dictatorul” comunal

La Poboru, numele lui Nicolae Ceaușescu apare ul- timul pe lista de candidaţi PSD la Consiliul Local. „Nicolae Ceaușescu este ultimul candidat pe lista PSD pentru Consiliul local Poboru. El este mecanic la pompele de apă și are 62 de ani. Este bucuros că este pe lista de candidaţi și glumește adesea când merge în campanie spunând că, privind lista de jos în sus, este de fapt primul candidat”, povestește Iulian Bărăscu, primarul comunei din Olt. Edilul susţine că decizia de a-l propune pe tizul fostului dictator la Consiliul local a fost luată pe ultima sută de  metri, doar pentru a completa lista. Primarul spune totuși că a fost „inspirat” deoarece „nea Nicu” se implică în activităţile din campanie și se fălește nevoie mare că se numără printre candidaţi.

 

Adevăratul Nicolae Ceaușescu ar obține voturile a 43% dintre români dacă s-ar întoarce din morți și ar candida la alegerile prezidențiale, potrivit unui sondaj IRES realizat la începutul anului 2016.

×