Deşi ameninţa cu reconfigurarea majorităţii parlamentare, partidul lui Victor Ponta şi Daniel Constantin a rămas fără suflu încă de la începutul sesiunii de toamnă. Eventualele racolări au rămas în stand-by, despre înfiinţarea unui grup parlamentar în Camera Deputaţilor nu poate fi vorba, iar cei care păreau aliaţi de conjunctură l-au lăsat pe fostul premier cu ochii în soare.
Victor Ponta şi Daniel Constantin sperau să rupă majoritatea PSD-ALDE prin racolarea mai multor nemulţumiţi din partidele care i-au expulzat. Planurile celor doi au rămas însă în aer, după ce campania de transferuri anunţată cu surle şi trâmbiţe s-a blocat subit la începutul sesiunii de toamnă. Pe lângă Ponta şi Constantin, ProRomânia s-a ales doar cu grupul “proscrişilor” din ALDE, format din deputaţii Sorin Cîmpeanu, Eugen Durbacă, Mircea Banias, Damian Florea şi Remus Borza, alte înregimentări fiind deocamdată în stand-by. Fostul premier Victor Ponta nu a fost urmat de niciun pesedist în Opoziţie, ba mai mult, cei de la care aştepta ajutor l-au lăsat rând pe rând cu ochii în soare. Primul care l-a lăsat singur pe front a fost Sorin Grindeanu, cel care s-a împăcat cu Liviu Dragnea pentru a rămâne membru PSD şi a-şi asigura viitorul politic. Odată cu Grindeanu au rămas pe loc şi cei şase parlamentari de Timiş pe care Ponta spera să-i atragă în noul partid. Pesediştii din Caraş-Severin, alţi aliaţi ai lui Grindeanu din timpul moţiunii de cenzură, n-au părăsit nici ei partidul lui Liviu Dragnea, după ce liderul lor, Ion Mocioalcă, a fost în cărţi pentru şefia MApN şi a primit săptămâna trecută funcţia de preşedinte al Comisiei parlamentare care se ocupă de Statutul deputaţilor şi senatorilor.
„Cel mult partid balama”
În aceste condiţii, Ponta mai poate primi sprijin doar din partea unor nume din cercul său de apropiaţi (Nicolae Bănicioiu, Eugen Teodorovici), a unor parlamentari din filiala PSD Gorj sau a câtorva nemulţumiţi din organizaţia Dâmboviţa. Fostul ministru al Apărării, Adrian Ţuţuianu, a recunoscut recent că “decapitarea” sa de către Liviu Dragnea a produs frustrări în filiala judeţeană, însă chiar şi aşa pare greu de crezut că se va ajunge la defectări. “Eu nu plec din PSD decât acasă eventual. Nu m-aş duce nicăieri în altă parte după niciun lider politic. Cred că Ponta a făcut o greşeala că a plecat din partid. Trebuia să stea acolo şi să înţeleagă că uneori mai şi urci, mai şi cobori. Pro România nu poate fi altceva decât un partid balama. Oricând am să discut prieteneşte cu Ponta, dar nu proiecte politice”, a spus Ţuţuianu după ce a plecat din fruntea MApN. De cealaltă parte, Daniel Constantin a eşuat şi el în negocierile cu parlamentari din ALDE, în condiţiile în care pentru a înfiinţa un grup în Camera Deputaţilor, noua formaţiune ar mai avea nevoie de cel puţin patru oameni din partidul lui Tăriceanu (care să se adauge celor şase deja existenţi) sau de nouă parlamentari din PSD, care să i se alăture lui Ponta. Potrivit Regulamentului celor două camere, un grup parlamentar se poate constitui din cel puţin zece deputaţi sau şapte senatori care au candidat în alegeri pe listele aceluiaşi partid/alianţe politice sau electorale. ProRomânia nu a racolat până acum niciun senator.
Calul troian din PMP
Victor Ponta a încercat recent o apropiere de PMP, în speranţa că va întări efectivele ProRomânia cu oameni din partidul lui Traian Băsescu. În acest sens, fostul lider PSD a vrut să-l atragă de partea sa pe Valeriu Steriu, preşedintele executiv al PMP. Bun prieten cu Ponta şi Constantin, Steriu chiar a fost prezent la lansarea ProRomânia şi nu a exclus o colaborare parlamentară între cele două partide. A spus însă că nu se gândeşte să plece din PMP, pentru că „una este prietenia, alta este politica”. Partidul lui Băsescu se pregăteşe să-şi aleagă un nou lider la Congresul din octombrie. Steriu aspiră la şefia partidului iar un eventual eşec l-ar putea determina pe fostul UNPR-ist să-şi reevalueze opţiunile politice.
Înfiinţarea ProRomânia are parte de piedici şi în Justiţie. Pocesul pentru înfiinţarea partidului este pe rol, având termen pe 29 septembrie, însă liderii partidului spun că mai devreme sau mai târziu partidul va avea certificat de naştere. Cu toate acestea, admit că “vor fi mulți care vor încerca într-o formă sau alta să intervină în acest proces pentru că e un partid și un proiect care deranjează”