Mai sunt două săptămâni până când liberalii vor prezenta lista candidaţilor partidului pentru alegerile europarlamentare din 26 mai. Un sondaj intern arată că PNL nu va câştiga aceste alegeri şi că majoritatea posibililor candidaţi sunt sub scorul partidului, excepţie făcând fostul lider al PNL, Crin Antonescu. Cu toate acestea, şansele ca Antonescu să se regăsească pe listă sunt din ce în ce mai mici, iar unii liberali marşează pe ideea unei “locomotive” din afara partidului.
Considerat o vulnerabilitate din cauza asocierii cu PSD în USL, Crin Antonescu nu se va regăsi, cel mai probabil, pe lista candidaţilor PNL la europarlamentare, conform unor surse din partid. De altfel, temerea că Antonescu va aduce PNL deservicii de imagine a fost exprimată public chiar de liderul PNL, Ludovic Orban. El i-a cerut predecesorului său să se lepede public de PSD.
”În măsura în care Crin Antonescu va reprezenta strategia politică, moţiunea adoptată la Congres, poziţionarea noastră categorică anti-PSD, valorile dreptei liberale, în măsura în care el va fi pe această line politică, cu siguranţă poate fi un candidat bun. (...) Orice candidat trebuie să reprezinte valorile, principiile, obiectivele pe care le are atât PNL, cât şi familia politică din care face parte, şi anume, familia Partidului Popular European", a declarat Ludovic Orban, la începutul acestei luni.
O trecere în revistă a declaraţiilor din trecut arată că Antonescu a criticat PSD nu numai după ruperea USL şi retragerea de la conducerea PNL, ci şi după ce a bătut palma pentru înfiinţarea USL.
În noiembrie 2010, cu câteva luni înaintea semnării protocolului de constituire a Uniunii Social-Liberale (5 februarie 2011), din care făceau parte PNL, PSD şi PC, Crin Antonescu a atacat dur PSD-ul. El a spus, printre altele, că Traian Băsescu a fost adus la putere de lăcomia şi de hoţia regimului Adrian Năstase. În replică, fostul premier l-a invitat pe Crin Antonescu la una dintre şedinţele PSD, pentru a lămuri aceste poziţii politice.
“Eu la BPN-ul PSD nu mă duc, pentru că nu sunt comunist şi nu vreau să fac bine cu forţa cuiva. Nu văd de ce PSD este surprins, nu e prima dată când spun anumite lucruri, şi asta e vizunea PNL despre cele petrecute în trecut”, a răspuns invitaţiei Crin Antonescu. El a explicat că, deşi cele două partide au un duşman comun, adică PDL, liberalii nu pot şterge cu buretele “toată istoria”. De asemenea, Antonescu a mai spus că, dacă PSD şi PNL s-au aliat până acum, acest lucru nu îi obligă pe liberali cu nimic.
După ieşirea PNL de la guvernare şi destrămarea USL, discursul lui Antonescu se schimbă radical, el devenind un promotor al euroatlantismului, statului de drept, independenţei justiţiei şi denunţă PSD că îşi apără baronii penali. De altfel, după euroalegerile de acum 5 ani, Crin Antonescu afirma că "războiul (cu PSD) de-abia începe", iar liberalii nu vor lăsa România pe mâna "baronilor roşii", şi avertiza într-o emisiune tv că "în acest moment, marele pericol pentru România e pericolul roşu".
Crin Antonescu nu a avut cuvinte de laudă nici la adresa actualului lider al PSD, Liviu Dragnea. După demisia de la conducerea PNL, fostul preşedinte Ion Iliescu l-a catalogat pe Antonescu "lichea, om fără substanţă, chiulangiu". "Faptul că Ion Iliescu s-a lăsat azi-dimineaţă «luat de val» este din cauza anturajului, un prost anturaj, o spun în cunoştinţă de cauză, şi pe mine m-a afectat anturajul ăsta", a spus în replică Antonescu, menţionând că Iliescu se afla lângă Liviu Dragnea
Pe lângă reproşurile că nu s-a detaşat public de PSD, lui Crin Antonescu i se mai impută şi absenţa din viaţa partidului în ultimii cinci ani, respectiv după demisia din fruntea PNL din mai 2014.
Liderul PNL Timiş, Nicolae Robu, a susţinut recent că nu consideră oportună prezenţa lui Crin Antonescu pe lista candidaţilor la europarlamentarele din acest an. "Nu consider potrivit ca domnul Crin Antonescu să deschidă lista PNL. Mai mult, nu consider potrivit ca domnul Crin Antonescu să fie pe listă, pe orice poziţie. Electoratul PNL, acea parte a societăţii româneşti care ar putea deveni electorat PNL au cu totul alte aşteptări pe lista de candidaţi PNL a anului 2019. Vor oameni care la întrebarea atât de în vogă în 1990, «Ce-ai făcut în ultimii cinci ani?», categoric readusă în actualitate în 2019, să aibă ce să răspundă pe cel puţin două coordonate, respectiv în lupta cu PSD şi în planul realizărilor lansate în urmă. Oricât de bun vorbitor este domnul Antonescu - şi este cel mai bun vorbitor, eu aşa îl consider şi acum -, la întrebarea menţionată nu poate răspunde entuziasmant, de fapt, nu poate răspunde decât oral, prin tăcere, în scris, prin liniuţă", a afirmat Nicolae Robu.
Candidaţi sub scorul partidului
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat duminică rezultatele unui sondaj realizat pe un eşantion de 26.000 de persoane. Conform sondajului, PSD are puţin peste 30%, PNL - 27,8%, ALDE - 11,5 %, urmat de USR, cu 10,2% şi de partidul lui Victor Ponta, Pro România, cu 5,5%. Acelaşi sondaj arată că Antonescu are un scor de 33%, mult peste scorul PNL, conform unor surse din partid. În schimb, “marile speranţe” la europarlamentare, Vasile Blaga ar avea 14%, iar Mircea Hava, Gheorghe Falcă, Cristian Buşoi, Marian Petrache sau Siegfried Mureşan un scor cuprins între 3% şi 5 %. Procentele lui Vasile Blaga şi Crin Antonescu dau peste cap toate socotelile lui Ludovic Orban şi Klaus Iohannis. Cei doi nu-i vor pe foştii lideri ai partidului pe lista la europarlamentare pentru că odată reveniţi vor avea o forţă foarte mare în partid. Pe de altă parte, Nicolae Robu a afirmat într-o postare pe Facebook că PNL nu are personalităţi cu scor în sondaje peste scorul partidului şi că, în aceste condiţii, “este de preferat pe listă un candidat mai puţin cunoscut sau chiar necunoscut - unul onorabil, merituos, desigur -, care nu ţine votanţi potenţiali departe de listă”, comparativ cu o personalitate cu scor sub scorul partidului, care “ar ţine votanţi potenţiali departe de listă”.
"Nu ştiu dacă sunt pe liste. (...) Repet nişte lucruri care credeam că vor fi clare. Eu nu am solicitat partidului sau cuiva să mi se acorde o poziţie la aceste alegeri. Am fost invitat de către conducerea partidului, s-a insistat în legătură cu asta şi am dat curs acestei invitaţii. Dacă partidul consideră că trebuie să candidez, voi candida. Dacă nu, nu. Viaţa merge înainte, iar acestea sunt doar detalii", Crin Antonescu.