x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Mircea Fechet, despre Sistemul Garanție - Returnare: ”Au fost aplicate foarte multe amenzi la comercianți”

Mircea Fechet, despre Sistemul Garanție - Returnare: ”Au fost aplicate foarte multe amenzi la comercianți”

de Redacția Jurnalul    |    19 Noi 2024   •   23:30
Mircea Fechet, despre Sistemul Garanție - Returnare: ”Au fost aplicate foarte multe amenzi la comercianți”
Sursa foto: Facebook

Sistemul de Garanție-Returnare (SGR), lansat în urmă cu un an, a transformat reciclarea în România, cu un impact semnificativ asupra mediului, economiei și societății. La Conferința „Economia Circulară - Reciclare și sustenabilitate pentru România viitorului”, oficiali și reprezentanți ai industriei au discutat despre realizările sistemului, dar și despre provocările viitoare. 

„Din datele actuale, vedem că două treimi din comercianți lucrează deja cu RetuRO. Totuși, au fost aplicate numeroase sancțiuni de către Garda de Mediu și ANPC, în urma campaniilor de verificare. Am avut extrem de multe amenzi pentru a asigura conformarea la cerințele sistemului”, a spus Mircea Fechet, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Soluții pentru micii comercianți

Ministrul a atras însă atenția asupra impactului SGR asupra micilor comercianți, în special în mediul rural: „Trebuie să protejăm magazinele sătești și antreprenorii care asigură un trai pentru familiile lor. Este datoria mea să mă asigur că, deși raportăm cifre spectaculoase de colectare, nu punem în pericol acest segment. Vom analiza soluții pentru a sprijini micile magazine.”

Rezultatele SGR

Gemma Webb, CEO RetuRO, a evidențiat rezultatele impresionante ale sistemului: „Am atins o rată de reciclare de 84%, colectând 2,7 miliarde de recipiente. Acest succes se datorează colaborării între autorități, producători, retaileri și consumatori, toate verigile implicate asumând costurile inițiale. Este un pas crucial spre o economie circulară.

Iar reprezentanții din industrie au discutat și despre extinderea sistemului. Doinița Mihai, Vicepreședinte Afaceri Publice Eastern Europe South TOMRA, a subliniat nevoia unei abordări integrate: „SGR este doar începutul. România trebuie să găsească soluții pentru reciclarea tuturor tipurilor de ambalaje, inspirându-se din piețele internaționale.

Mario Crețu, Director Afaceri Instituționale Carrefour România, a amintit și de proiectele anterioare care au pregătit terenul pentru SGR: „Proiectul Punem preț pe plastic ne-a învățat că reciclarea poate deveni o parte a vieții. Acum, trebuie să ne concentrăm pe menținerea unui echilibru financiar sustenabil.”

×
Subiecte în articol: sgr amenzi comercianti Mircea Fechet